Categorie: Știri
Știri
FC Vaslui este echipa mea de suflet. Chiar dacă echipa nu merge tocmai bine şi nu mai avem fotbalişti, iar dacă îi avem, nu vor să joace, eu încă …
Știri
România iar a dat cu mucii în fasole. Bineînțeles că nu mă așteptam la o victorie din partea echipei noastre, nu am putut noi să batem Ungaria, cum să …
Știri
Am găsit astăzi pe FrontPress, cu ajutorul unui prieten, o știre ce mă neliniștește, am realizat că România nu este a românilor, maghiarii au o putere extrem de mare …
Știri
Cei de la Orange au confirmat că au de gând să intre și pe piața televiziunii, această mutare ar putea fi mai devreme decât ne-am imaginat, cel mai devreme …
Știri
De ce cred eu într-o victorie a Stelei, în ciuda celor care mi-au zis astăzi de n ori că Steaua și-o ia urât. Cu toate că nu sunt stelist, …
Știri
Steaua a reușit să câștige meciul din această seară, exact cum am scris și eu în articolul precedent, dacă îmi aduc bine aminte, atunci când Steaua a reușit calificarea …
Știri
Le-am spus câtorva colegi aseară să nu parieze pe CFR pentru că au un meci mult prea greu, italienii sunt băieți deștepți, știu cum să procedeze într-o astfel de …
Știri
Eu nu cred în vrăjelile de genul celei cu sfârșitul lumii, dar cred că mai sunt și alte ființe și pe alte planete, deci cred în extratereștrii și îmi …
Știri
A trebuit să citesc de 3-4 ori din 3-4 surse știrea că Liviu Guță participă la Eurovision ca să cred, concurs la care credeam că o să mă uit …
Știri
Îl mai ține cineva minte pe Narcis Iustin Ianău? Este tipul care a impresionat România cu talentul lui la emisiunea Românii au Talent, îl știu din vremea în care …
Știri
Scriam zilele trecute un articol despre Kim Dotcom, am mai găsit ceva pe internet pe aceeași nișă (mersi Pietonu). Altcineva oferă o sumă și mai mare să spargă ceva …
Știri
A trecut și primul update din acest an, mă declar oarecum mulțumit, cel puțin acest blog a făcut un salt interesant, am primit PageRank 2, mulțumitor pentru un blog …