Categorie: Blogging
Blogging
Consider că fiecare persoană trebuie să se simtă bine în casa lui, dar și în curtea lui (asta se aplică mai mult pentru cei care locuiesc la casă). Contează …
Blogging
Mi-am propus la începutul acestui an școlar să-mi organizez camera astfel încât să fiu tot timpul împins spre învățat. Așadar, mai mult din întâmplare decât din voință, am făcut …
Blogging
Am reușit să mă aleg cu o frumoasă răceală. Cum? Am ieșit mai multe seri la fotbal, apoi rămâneam cu prietenii la o discuție, transpirat fiind; și am mai …
Blogging
George Bacovia este cel mai dificil autor de poezie, părerea mea. Omul ăsta clar nu a avut o viață prea frumoasă din moment ce a scris numai despre moarte, …
Blogging
Nu știu dacă tuturor le place să călătorească, dar știu cu siguranță că tuturor ne plac vacanțele, asta indiferent de vârstă sau sex. Nu contează dacă încă ești în …
Blogging
Știu că abia a început acest an școlar, dar eu deja mă simt ca și cum ar fi trecut mai bine de două luni de școală. – profesorii au …
Blogging
Vorbim astăzi despre fetele care poartă tocuri chiar dacă nu știu să meargă cu ele. Tocurile sunt cea mai elegantă încălțăminte pe care o femeie o poate purta, dar asta …
Blogging
Mă gândesc la acest an școlar de foarte mult timp, mai exact de prin a 8-a. Sunt în clasa a 12-a care se finalizează, după cum cu toții știm, …
Blogging
Am asistat virtual zilele trecute la o discuție despre muncă. Un tip de 21 de ani face o facultate care nu-l pasionează deloc, nu știe să facă nimic, dar …
Blogging
Avem foarte multe frumuseți în țara noastră. Chiar dacă mulți dintre noi alegem să vizităm frumusețile străinilor atunci când vine vorba de concedii, suntem destui români care nu au …
Blogging
Am primit zilele trecute un mesaj de prezentare a unei firme de hosting. Este pentru prima dată când văd genul ăsta de promovare. Înțeleg că se numește marketing prin …
Blogging
În ultimele zile se vorbește intens despre Mircea Badea și scandalul lui cu motocicliștii. Este imposibil să nu știți faza, nu mai stau acum să explic totul de la …