Nu-i troll, nu e photoshop, nu-i nimic din astea. Chiar așa arată pagina de Facebook a Primăriei Bicaz. Fosta pagină, pentru că au făcut alta imediat după ce au dat buleala.
Primăriile au nevoie de specialiști în social media și de prezență online. E calea cea mai simplă prin care le pot oferi cetățenilor ceea ce își doresc – transparență decizională. Exact domeniul la care s-a umblat puțin în ultima perioadă, atunci când toți ne uitam atent la ceea ce se întâmplă la vecinii noștri ucraineni. Știu și primarii acest lucru, doar că nu se obosesc să investească în asta. O pagină de Facebook înseamnă un loc în care cetățenii își pot scrie nemulțumirile, iar mulți primari nu-și doresc asta. De ce să le oferi cetățenilor șansa de a comenta sau de a le deschide altor cetățeni mintea? N-are sens.
Acum, mergând pe calea cea dreaptă, pe transparența totală, administrația aia curată, o pagină de Facebook bine pusă la punct chiar e un motiv de laudă pentru un primar. Fiecare pas anunțat acolo cu texte corecte, scrise bine, imagini clare și informări constante. Astea pe lângă anunțurile lipite pe avizierul de la primărie pe care nu le citește nimeni.
Mă ofer să vă ajut, dragi primari, secretari, sau orice mai sunteți voi și aveți putere de decizie în acest sens. Administrez mai multe pagini Facebook și am cochetat puțin și cu domeniul administrativ, politic, etc.
Nu, pe bune, chiar vă pot administra eu paginile de Facebook. Atât pentru instituții, cât și pentru afaceri locale, naționale, de orice fel. Promit să nu pun poze cu mine sau cu gagici.