Tot ce trebuie să știi despre aspirină înainte de administrare

Se poate lua de la orice farmacie, fiind un medicament banal și cu o arie de acțiune destul de largă. Aspirina – despre ea discutăm în articolul de astăzi – nu este doar pentru dureri sau febră, ci poate avea efecte și în alte afecțiuni, fiind tolerată excelent de organism. De la doze și mod de folosire, forme de prezentare, până la modalități de administrare și contraindicații, toate detaliile sunt prezentate pe larg în rândurile ce urmează, pentru a ști totul despre aspirină înainte să o folosiți.

Dacă gospodinele o pun în conservele clasice pentru a păstra mai bine ingredientele peste iarnă, în timp, medicii și pacienții o au pe lista medicamentelor uzuale și o folosesc ori de câte ori este nevoie. Aspirina, medicament cu o formulă chimică relativ simplă, își face treaba de fiecare dată și este foarte simplu de administrat, având efecte adverse minime și rare.

Înainte de administrare, este bine să fie consultat un medic curant pentru evitarea complicațiilor și a efectelor nedorite pe termen lung. Aspirina se va lua doar cu prescripție medicală și nu în doze aleatorii, stabilite doar în funcție de ce simte pacientul sau de indicațiile de la farmacie.

aspirina utilizări și contraindicații

Aspirina: utilizări, doze, efecte adverse și contraindicații

Aspirina: De când se folosește și ce utilizări are?

Aspirina (acidul acetilsalicilic) este un medicament care face parte din familia salicilaților, fiind recomandat în mod curent ca analgezic (împotriva durerilor minore), antipiretic (împotriva febrei) și antiinflamator. S-a descoperit de-a lungul timpului că are și efect antiplachetar și poate preveni atacurile de cord dacă se administrează în doze mici, în mod regulat.

Acțiunea aspirinei este recunoscută la nivel medical, având de-a face cu influențarea producției de prostaglandine și tromboxani, prin inactivarea ireversibilă a enzimei ciclooxigenază, necesară pentru sinteza lor. Este, practic, un agent de acetilare: un grup acetil se atașează covalent la un reziduu de serină din situl activ al enzimei. Din 1971 știm de acest proces datorită farmacologului britanic John Vane, la peste 70 de ani după descoperirea substanței.

Precursorii moderni ai aspirinei, salicilații, apar pentru prima dată menționați în 1763 de către Reverendul Stone, cel care descrie și efectele lor antipiretice, cercetările continuând în secolul al XIX-lea.

Ingredientul activ din aspirină, salicina, a fost folosit încă din Grecia antică pentru calmarea durerii și a febrei. Pe 10 august 1897, dr. Felix Hoffmann, chimist la Bayer, a conturat formula ideală pentru acidul acetilsalicilic, o formă chimic pură sintetizată, cu stabilitate mare.

Heinrich Dreser, șeful laboratorului Bayer, a testat produsul pe el însuși pentru toxicitate, apoi pe animale și, la final, pe oameni, într-un spital. Bayer a distribuit mai departe aspirina brevetată sub formă de pudră către medici, pentru a fi administrată pacienților în doze de un gram.

La peste jumătate de secol distanță, Arthur Eichengrün a amintit că el însuși a făcut posibilă sinteza chimică pură a acidului acetilsalicilic, Hoffmann doar implementând instrucțiunile sale. Controversa a rămas însă în istoria medicamentului.

După ce a fost utilizată ca antipiretic și antiinflamator timp îndelungat, aspirina a devenit adjuvant în prevenirea bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare. În prezent, se discută și despre efectul chimiopreventiv împotriva cancerului colorectal și chiar a altor tipuri de cancer.

Ca forme de prezentare moderne, farmaciile comercializează: tabletă masticabilă, capsulă lichidă, tabletă cu eliberare enterică (gastrorezistentă), tabletă normală, tabletă efervescentă. Alte dozări includ și pudra, supozitorul rectal și tableta cu eliberare întârziată.

Doze generale recomandate în funcție de afecțiuni și contraindicații

Aspirina nu se administrează oricum. Depinde mult pentru ce afecțiune se recomandă. Dacă pacientul are dureri și febră, doza standard pentru adulți este de 325-650 mg la fiecare 4-6 ore, la nevoie, doza maximă fiind de 4.000 mg în 24 de ore.

La formele cu eliberare controlată/întârziată (înveliș enteric), dozele la adulți sunt de 650-1300 mg oral, o dată la fiecare 8 ore, fără a se depăși 4 g/zi. Pentru prevenția cardiovasculară primară și secundară (după infarct și AVC), la persoanele între 40 și 70 de ani cu risc cardiovascular ridicat, dar fără risc crescut de sângerare, dozele sunt mici (75-100 mg/zi).

Pentru prevenția secundară, doza mică de aspirină (75-100 mg/zi) reduce semnificativ apariția AVC-ului și a evenimentelor cardiovasculare majore.

O doză mică de aspirină (75 mg) ajută la oprirea agregării plachetare, reducând riscul formării cheagurilor de sânge – pacienții cu boală cardiacă sau vasculară, cu infarct, AVC sau intervenție chirurgicală cardiacă vor beneficia de pe urma unei astfel de administrări dozate.

În sarcină, aspirina previne preeclampsia. O doză mică (81 mg/zi), inițiată între săptămânile 12-28 de gestație (optim înainte de 16 săptămâni) și continuată zilnic până la naștere, reduce riscul de preeclampsie. Și despre doza de 150 mg s-a demonstrat recent, în Marea Britanie, că poate reduce riscul cu 62%.

Se recomandă administrarea ei și în caz de inflamație sau afecțiuni inflamatorii/reumatice (în doze mai mari, antiinflamatorii).

Cât despre contraindicații, la copii și adolescenți sub 16-19 ani, riscul apariției sindromului Reye nu permite administrarea de aspirină – se poate ajunge la leziuni cerebrale și hepatice severe.

În caz de alergii și afecțiuni respiratorii, aspirina este contraindicată; la cei cu sindromul astm-rinită-polipi nazali există risc de urticarie severă, angioedem sau bronhospasm (astm). Pacientul cu tulburări de coagulare nu va lua medicamentul, pentru că este inhibată funcția plachetară, ducând la creșterea timpului de sângerare.

Vârstnicii (peste 60 de ani) fără boală cardiovasculară cunoscută vor evita și ei aspirina; la fel și populația est-asiatică, comparativ cu populațiile occidentale, deoarece există un risc crescut de sângerare.

Diabeticii cu diabet de tip 2 beneficiază de o evaluare atentă a riscului cardiovascular înainte de prescriere, aspirina nefiind strict contraindicată.

Aspirina va interacționa cu anticoagulantele, precum warfarina – o doză foarte mică de aspirină poate fi recomandată împreună cu warfarina pe termen lung pentru fibrilație atrială sau valve cardiace protetice.

Interacțiunea cu ibuprofenul și naproxenul are dublu impact, respectiv reducerea eficacității cardioprotectoare și un risc crescut de sângerare, riscul de ulcere gastrointestinale și hemoragii fiind mare.

Salicilații în general pot diminua efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA, dar depinde de doză – dozele de 100 mg de aspirină nu vor pune probleme majore, în timp ce dozele de 300 mg afectează din start eficiența.

La antidiabetice, nivelul glicemiei poate fi redus dacă se ia și aspirină, iar la glucocorticoizi sistemici există un risc crescut de efecte adverse gastrointestinale.

Este important de notat și aspectul efectelor adverse ale aspirinei. De la sângerare gastrointestinală (efectul local al medicamentului asupra mucoasei gastrointestinale) și hemoragie intracerebrală/cerebrală, până la reacții alergice locale, urticarie, angioedem și bronhospasm, toate aceste reacții adverse există și trebuie luate în calcul la administrare.

În rețeaua MedLife, pacientul care are nevoie de aspirină primește indicații adecvate pentru simptomele prezentate și planuri de tratament personalizate în care este integrat și acest medicament.

Evaluarea medicală va fi realizată în baza unor protocoale stricte, recomandându-se investigații medicale și analize ce pot fi decontate și prin CNAS cu bilet de trimitere, pentru a stabili un tratament personalizat în funcție de patologiile existente.

Aspirina se va recomanda doar după evaluarea rezultatelor investigațiilor, dozele fiind ajustate în funcție de istoricul medical și răspunsul pacientului. Consultul clinic de specialitate și diagnosticul clar vor precede administrarea și recomandarea de aspirină.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.