AlexScrie.Ro
ultima-carte-citita

Ultima carte citită, versiunea cu viitorii parlamentari

Au început să curgă meme-urile pe FaceBook despre parlamentarii români care spun că ultima carte citită este Biblia. Sincer, n-ar fi rău să fie așa, deși cred că este un răspuns care să nu conducă la ”Cine a scris acea carte?”. Sunt amuzante glumele, meme-urile, dar nu ne ajută la nimic.

Faptul că știm doar să ne hăhăim și nu ne dorim să fim conduși de oameni cu carte spune multe lucruri despre noi. Și pentru că tocmai a trecut Ziua Națională a României, trebuie să spunem că ne merităm soarta de multe ori. I-am votat doar pe cei care au spus lucruri mai urâte despre ceilalți, dar nu i-am luat pe parlamentari la bani mărunți și să-i întrebăm de școli. Cum poți să emiți pretenții, ca popor, de la niște conducători fără școală sau cu facultăți terminate la fără frecvență, de dragul sporurilor din sistem?

Eu am încetat de mult din a critica un întreg partid pentru câteva persoane care fac parte din el. Și stânga și dreapta au idei bune la bază, dar n-au oameni pregătiți care să le aplice. Acum votăm pentru că unii sunt pe val și ne mint frumos și mai târziu iar plângem?

Votați oamenii educați, oamenii care au trecut printr-o școală, zi de zi, nu făcută pe e-mail pentru că pe vremea lor nu era pandemie. Oamenii care sunt specialiști într-un domeniu, care au întâlnit alți oameni cu gândiri diferite, care s-au implicat în comunitatea din care au făcut parte, indiferent de partidul pe care-l reprezintă acum. Și mai important, trebuie să-i arătăm cu degetul pe acei oameni care merită, să-i lăudăm și urechim când trebuie.

Este esențial să ne facem înțeleși că ne dorim să fim conduși de oameni cu carte. Oameni care au citit mai mult decât afișele electorale pe care sunt tot ei. Mi-ar plăcea ca un parlamentar să ezite să răspundă la întrebarea ”Ce carte ai citit ultima dată?” doar pentru că are mai multe titluri în minte și nu știe pe care să-l aleagă.

Avem primari, proaspăt intrați în funcție, care nu știu să scrie corect. Înțelegeți care ne este nivelul? Oameni care știu doar să bage capul în poză și care au fost susținuți doar pentru a trage foloase de pe ei.

Repet, fiecare partid are principii sănătoase la bază, am studiat asta și mi-am schimbat complet părerea despre anumite partide, dar oamenii nu sunt ceea ce trebuie. Nu votați un analfabet sau un speriat de școală doar pentru că face parte din partidul care e pe val! Votați oamenii care vă inspiră încredere, oamenii care știu să vorbească și să scrie, e esențial!

Ne sunt scoși în față o mulțime de necitiți și suntem manipulați să-i votăm. Pe acele liste sunt doar nume despre care nu știm nimic. Unde găsim toate detaliile importante despre acele persoane? De unde știu eu ce școală are, la ce e bun, ce a mai făcut până acum?

Ne-am bucurat că am scăpat de Dăncilă și-am dat de Anisie, iar în acest punct o să ajungem de fiecare dată dacă nu ne dorim și nu spunem peste tot că vrem oameni cu școală care să ne conducă. Cu școală de aia făcută, nu la fără frecvență. Doar așa putem schimba ceva și doar așa se vor curăța partidele importante de lichele.

Am uitat să spun, trebuie să urmăriți materialul proaspăt produs de Recorder pentru a înțelege mai bine articolul.

Comentează și tu!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Eu nu știu ce să zic, mă bucur că sunt oameni religioși, dar nu știu dacă ei citesc Biblia știu și să aplice macar cele 10 porunci :)) dar bănuiesc că asta este istorie că e de pe vechiul testament :)), ei sunt de moda nouă.

    Glumesc, îți dai seama. Îmi este chiar greu sa mă decid ce voi vota duminică. Nu prea mai am încredere în partide, și despre oamenii nu știu ce să zic nu sunt prea transparenți încât să poți să îi cunoști macar la nivel basic. Cine sunt, ce au făcut până în acest punct ce vor da facă de acum încolo daca iau mandatul.

arhivă