Trafic: Sărbătorile aduc tot mai mulți bizoni

„Bizoni” este varianta frumoasă de la „cretini”, nu puteam să pun un titlu atât de agresiv.

Am văzut destul de mulți participanți la trafic care se opreau în sens pentru a da prioritate celor care nu aveau prioritate, iar asta nu pentru că nu știau regulile de circulație, ci pentru că a dat spiritul sărbătorilor peste ei și voiau să impresioneze cu bunătatea idioțenia lor. Asta ar fi una.

A doua este despre cei veniți din străinătate, în vacanță, acasă. Cu modele de mașini decente, dar cu volan pe dreapta și numărul kilometrilor greu de citit, cumpărate pe bani puțini sau eventual închiriate din aeroport. Oamenii ăștia nu mai știu să circule în România, figurile ieftine pe stomacul gol nu îi lasă să meargă decent, trebuie să își etaleze bășinile în orice intersecție sau drum cu o singură bandă (pe care merg doar în treapta 1, astfel încât să îi vadă toți pietonii și să adune, în același timp, un cârd imens de mașini în urma lor).

Iar a treia este fără doar și poate despre acei șoferi de duminică care fac un viraj în câteva secunde bune (ai impresia de multe ori că vor opri de tot mașina pentru a vira și apoi o vor porni din nou), care merg cu mult sub limita vitezei admise chiar dacă au liber cât se vede cu ochiul, dar și despre cei care nu mai știu să conducă când plouă puțin.

Aștept să revină totul la normal, din acest punct de vedere. Pace!

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.