Suntem o generație cu multe păcate. Altfel nu-mi pot explica de ce trebuie să fim martorii unor astfel de vremuri. Nu cu mult timp înainte să se termine pandemia începe războiul. Vorbim numai despre asta, avem fiecare câte un scenariu, dar adevărul este că suntem conduși de frică.
Singurele speranțe ale unui stat care nu are încredere în conducerea lor, în spitalele lor, în apararea lor și tot ce ține de România, vin din partea NATO, care ne asigură, verbal deocamdată și cu mici demonstrații, că vom fi bine. Ne e teamă pentru familia noastră, pentru viitorul nostru, pentru tot. În liniștea nopții, avioanele care survolează Ucraina pot fi auzite din anumite colțuri ale țării noastre.
Demonstrăm că avem suflet, prin donațiile făcute, prin eforturile care ies la iveală în fiecare graniță în care așteptăm ucrainieni. Rup rândurile cei care-i coordonează, liderii, Mandachi și compania. Suntem contemporani cu un om care este mai mult decât un erou – Volodimir Zelenski. Zilele acestea se scrie istoria despre care următoarele generații vor învăța.
Toți vrem să fim și martorii sfârșitului unui cretin. Preconizez că e tot mai aproape.
Mic sfat: rezervor plin, cât mai mult cash, mult optimism și ochii pe mijloacele de informare, cât mai concrete și curate.