Selly, într-un alt scandal

Mulți o să spună că scriu despre el pentru a câștiga cititori. Adevărul este că am văzut prea multe păreri pe marginea acestui subiect și am și eu una. L-am văzut și pe Mikey Hash la televizor discutând despre asta, am văzut și story-urile lui Selly și Hash și vin cu câteva idei care nu s-au spus.

Ce a făcut Selly nu e chiar de discutat la nivelul ăsta. Un tip de 20 de ani a sărbătorit. Are bani, are și puține bășini provocate de acești bani, are nevoie de atenție, trăiește din asta. Problema nici măcar nu trebuia să ia amploare, dar toată lumea promovează situația pentru a mai trage tineri spre anumite programe TV, site-uri, platforme, orice.

E ciudat cum Mikey discută despre asta. Adică din ce poziție emite păreri? Lumea nu mai știe nimic despre el pentru că nu mai face nimic notabil. Părerea lui e bună de nimic, nu are valoare, e doar timp de umplut o emisiune.

E ciudată și abordarea lui Selly. Nu e aiurea că ascultă manele, nu e aiurea că a spus că are bani să plătească o amendă, ci sunt aiurea figurile. Încă nu și-a găsit locul în piață și acest lucru va fi ușor de observat de public. Vrei să o arzi serios, pe bășcălie sau un marțafoi care aruncă cu bani în toate direcțiile?

Faptul că situația a devenit subiect de știri îi convine de minune lui Selly. Capital de imagine pe un subiect despre care lumea poate avea păreri împărțite. Chiar dacă presa încearcă să-l denigreze, subiectul nu este unul pe care toată lumea să pice de acord că e negativ.

Selly devine tot mai prezent în scandaluri și intră în clich-uri cu oameni care spuneau și lucruri frumoase despre el. A poposit ceva vreme pe scaunele de la Antena 3, iar acum îl atacă subtil pe unul dintre cei mai cunoscuți oameni de acolo – Badea.

E prea mare discrepanța de la constum, aflat într-un subiect delicat despre educație, din poziția de reformist, la dansuri pe manele cu băutura în bot. Nu zic, se fac amândouă, dar nu se potrivesc când ești atât de afișat. Fă-le, dar fă-le pentru tine.

Cam atât.

3 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.