Prima săptămână de școală

composition-tipsA trecut prima săptămână de școală.

Concluzii:
Mă descurc foarte greu cu trezirea (să nu spun „scularea” că poate căpăta și alte conotații). Deși îmi pun trei alarme la un interval de un minut, de cele mai multe ori le închid fără să-mi dau seama. Din cele cinci zile de școală, doar în trei zile am reușit să nu întârzii la prima oră. Sper să mă obișnuiesc cât mai repede cu programul și să reușesc să mă trezesc dimineața chiar și fără ceas.

Îmi place dimineața. Chiar dacă nu pot dormi cât am nevoie, îmi place foarte mult noul program. Am foarte mult timp după încheierea orelor și nu-mi mai pierd toată ziua cu școala.

Un alt avantaj este că pot merge la sală după ore, acum nu o să mai ajung obosit la școală din cauza antrenamentelor.

Voi (elevi/studenți) cum v-ați descurcat în prima săptămână de școală?

4 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.