AlexScrie.Ro

Martie În Online

lazyLuna Martie a fost una slabă din punct de vedere financiar, cel puțin în online. La început de lună nimic nu mișca, lipsa de activitate în acest domeniu a continuat și pe tot parcursul lunii, până pe 20-21 martie, când au început unele lucruri să mai meargă, poate am muncit eu mai mult atunci sau poate așa este peste tot.

În martie am reușit să ridic un blog care-l aveam de vreo câteva luni, am găsit o metodă foarte bună de a exploata Adsense-ul, nu foarte mult, dar pentru mine este mulțumitor. Am învățat că FaceBook-ul este o modalitate frumoasă de a face bani pe internet, am mai învățat câteva trucuri și mi-a reușit un experiment tot cu această rețea de socializare.

În Martie 2013 am reușit să scriu 46 de articole cu tot cu acesta, dar cred că o să ajung la 50 cu ce o să mai scriu astăzi. Tot în această lună am reușit să fac record de vizitatori pe zi, am depășit într-o zi 200 de unici, iar acum aduc zilnic în jur de 100 unici.

Nu pot să spun că sunt mulțumit de această lună, se putea mai mult, dar mă consolez cu ideea că nu am avut timp, poate e o scuză banală, dar școala merită o atenție mai mare decât blogul, încerc să le îmbin cât mai eficient. Poate și vremea a fost de vină, a fost principalul factor care nu-mi permitea să mă trezesc la ora 7, când este urât afară dorm cel mai bine.

Vine Aprilie, sper să fie o lună bună din toate punctele de vedere. Adio Martie, salut Aprilie!

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Ai grija ca nu cumva in aprilie sa fie o luna mai proasta din punct de vedere al vizitatorilor mai ales ca se incalzeste vremea iar lumea nu prea mai sta pe internet

    • sa speram ca nu, cei care citesc blogul meu zilnic isi vor face timp si in urmatoarele luni.

  • Pentru mine luna martie din punct de vedere strict online nu mi-a adus câștiguri financiare dar, mi-a adus alte câștiguri mai sufletești (ca să zic așa). Un mulțumesc îți datorez și ție pentru asta. 🙂
    Eu am scris fix câte zile au fost în calendar, adică 31. Nici mai mult nici mai puțin.
    Timpul e îngrijorător, mai ales pentru mine. Scriu tot foarte târziu.
    Nu ar trebui să fi nemulțumit. Ai realizat chiar multe deși nu-ți dai seama. Dorința noastră de a face tot mai multe și mai multe ne face să ne pierdem printre nemulțumiri. Și-ajunge la sfârșitul zilei întrebându-ne „ce am făcut azi?”.
    Evident, școala e mai importantă decât orice blog. Bucură-te de ea și-nvață până mai poți. Că după, o să trebuiască să-ți folosești cunoștințele învățate și trebuie să ai de unde le lua.
    Scuze dacă am scris ceva greșit/eronat. Nu mai știu nici eu ce gândesc la ora asta. 😀

arhivă

%d blogeri au apreciat: