Grea-i școala după o vacanță

După două săptămâni în care stai și lenevești, adormi mereu după ora 2 și te trezești după ora 12 este destul de greu să faci față programului de școală. Sincer vă spun, parcă sunt în primele zile de școală, nu reușesc să-mi concentrez atenția la ore ca înainte de această vacanță.

Nici nu știu când trece o zi pe lângă mine, ce-i drept, nu prea îmi organizez deloc timpul. Mi-ar prinde bine un program, îi duc lipsa de mult timp. Mă supăr pe mine când mă gândesc că într-un timp reușisem să mă organizez cât de cât, îmi plăcea că eram productiv și aveam și timp pentru mine, timp care-l pierdeam jucând jocuri cu fotbal pe net.

Și am mai observat o chestie. Zilele astea nu prea am trecut pe la sală. Acum timpul trece mult mai repede, nu mă mai simt atât de bine ca atunci și timpul pare tot mai puțin. Sala îmi face bine.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.