Când poţi scoate câinele afară pentru prima oară

Dacă ţi-ai luat un prieten patruped pui şi abia aştepţi să ieşiţi la plimbare prin parc, trebuie să ştii că mai ai de aşteptat, până când micuţul căţeluş va dobândi un sistem imunitar pregătit să facă faţă tuturor provocărilor aflate în mediul exterior.

Imunizarea căţeilor

Imunizarea puilor de căţel se face prin vaccinare. Schema de vaccinare se începe la vârsta de 6-8 săptămâni, până atunci aceştia beneficiind de imunizarea naturală transmisă de la căţeluşa mamă. Un pui de câine nu va putea fi expus mediului exterior, atât timp cât nu are schema de vaccinare efectuată, riscul de a contacta afecţiuni precum parvoviroza sau jigodia, fiind foarte mare. De asemenea, şi în mediul interior se impun anumite măsuri, astfel că tu ca stăpân şi ceilalţi membri ai familiei nu veţi intra încălţaţi în casă, vă veţi spăla pe mâini şi vă veţi schimba de hainele de exterior imediat ce ati intrat în casă, înainte de a intra în contact cu puiul de câine. Schema de vaccinare conţine, patru doze de vaccinare, administrate o dată la două săptămâni. Astfel, în jurul vârstei de 8 săptămâni căţeluşul tău va primi ultima doză de vaccin. Din această schemă de început, urmând a efectua pe măsură ce creşte şi rapelurile stabilite de către medicul veterinar. După ultima doză, respectiv cea de la 8 săptămâni, puiuţul va trebui să mai petrecă 14 zile în casă, într-un mediu sigur, după care va putea fi scos în mediul exterior, printre alţi câini.

Măsuri de igienă şi siguranţă

Această perioadă este destul de solicitantă pentru tine, astfel că te vei pregăti cu litiere şi aşternuturi absorbante, pe lângă mult timp şi răbdare pentru a umple timpul puiului de căţel cu multe activităţi de interior. Pentru siguranţa puiului, nu vei primi în casă un alt câine şi vei solicita tuturor musafirilor să se descalţe şi să se spele bine pe mâini, insitând să evite contactul direct cu puiuţul de câine.

Prima plimbare

Este posibil ca prima plimbare să fie o experienţă foarte interesantă, mai cu seamă ca micul patruped va intra în contact cu un mediu nou, plin cu mirosuri, zgomote, mişcare, alte animale, oameni grăbiţi şi claxoane. Din aceste motive, prima ieşire ar trebui să fie scurtă şi într-un cadru liniştit, într-un parc sau într-o zonă cu trafic foarte redus. Evita sa îl introduci în medii aglomerate şi gălăgioase, deoarece este posibil să se sperie şi să asocieze ieşitul din casă cu o experienţă traumatizantă. Principalul mijloc prin care tu vei avea întotdeauna control asupra câinelui tău în spaţiul exterior, va fi lesa. Doar astfel câinele va fi în siguranţă, asemeni şi tu şi toţi cei din jur. Alegând de aici lesa potrivită, câinele tău nu se va pierde, nu îşi va face rău, nu se va expune pericolelor şi se va subordona comenzilor tale, evident după ce este introdus într-un program de dresaj minim. Lesa, zgarda sau hamul câinelui tău, vor fi alese în funcţie de greutatea şi mărimea acestuia, vizând astfel siguranţa, dar şi confortul patrupedului.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.