AlexScrie.Ro

Bișnița cu domenii .ro de vânzare

Un tip postează pe un grup de FaceBook dedicat antreprenorilor o listă cu 700 domenii .ro de vânzare. Cineva îi reproșează faptul că a blocat o mulțime de domenii bune pe care se puteau construi proiecte frumoase. Apar mai multe păreri, unele de bine, altele de rău.

Din cauza unora ca ăștia trebuie să plătești pe un domeniu sume foarte mari. Doar domeniu, fără nimic altceva. Îi înțeleg pe cei care au încercat să demareze un proiect dar s-au blocat din anumite motive. Am pățit și eu asta de mai multe ori. Ca să nu moară ideea și proiectul în sine, mai bine vinzi altcuiva care are timp să se ocupe.

Care e faza cu cei care cumpără domenii .ro pe care nu le folosesc?

E o afacere, foartă simplă în esență. Investești în domenii bune și apoi le vinzi, când este momentul. Nu trebuie să faci decât research și să postezi lista cu domeniile tale de vânzare.

E ca în oricare alt domeniu, alții muncesc la rupere pentru a deschide proiecte interesante, pentru a face bani din afiliere sau diferite campanii, iar alții doar cumpără ieftin și vând scump. Iar activitatea asta nu o să moară niciodată.

Nu mi-e ciudă pe cei care produc bani din asta, ci doar mă oftic pe faptul că unele proiecte interesante nu-și pot desfășura activitatea pe un domeniu premium. Majoritatea, dacă nu toate, sunt cumpărate de astfel de bișnițari.

Mai este un punct de vedere căruia îi dau dreptate chiar dacă se contrazice cu primul. Dacă eu renunț la acest blog, imediat după ce expiră domeniul va fi înregistrat de o firmă din Bulgaria, Serbia sau altă țară care vânează domenii cu autoritate. E o altă afacere mai puțin curată care se practică. La fel se întâmplă și cu aceste domenii premium care au fost cândva înregistrate. Nu le iei tu, le ia o firmă din străinătate și nici așa nu e bun.

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Pe lângă Bulgaria, Serbia, am văzut foarte multe domenii luate de chinezi și aruncat acolo ceva conținut de-al lor neinteligibil pentru noi restul :)) Și domeniile mele la care am renunțat și care aveau un pic de vechime/autoritate am vazut că au fost preluate imediat de diferite firme.

    Chiar e bișniță pe față asta cu domeniile și chestia e că nu prea ai altă variantă decât să îl cumperi la supra preț dacă îl vrei neapărat sau să renunți la idee și să găsești un domeniu liber. Cred că singura șansă ar fi să ai marcă înregistrată pe numele respectiv de domeniu și să-i obligi în instanță să ți-l cedeze.

  • Cred că era la un moment dat piata de domenii care aparținea trafic.ro știu că îmi pusesem și eu domeniul pato.ro cu 75000 de euro, bine acum cu inflația și prețurile locuințelor care au crescut în ultimii 10 ani as cere 175000 de euro. Idee este că nu l-aș vinde, dar dacă aș primi o oferta de nerefuzat n-aș rata trenul in gară.

    Știu totuși că era ilegal sa comercializezi domenii.ro, nu știu acum după ce a început să deblocheze chipurile multe domenii care erau achiziționate pe viață! Cum de altfel era și domeniul meu. Chestia este că acum cei care țin domenii blocate au și costuri, care nu sunt chiar mici. Mi se pare destul de scump acum domeniu .Ro dacă iei in comparație cu eu, com, org, etc.

  • Am mai scris un comentariu aici, nu sunt sigur daca a intrat în spam sau altceva așa că reiau.

    Țin minte că și cu ceva vreme în urmă există o piata de domenii organizată de trafic.ro. că mi-am pus și eu domeniul acolo chiar daca nu vreau să-l vând ceream cat să nu primesc 75000 euro.

    Chestia e că era și ilegal sa vinzi domenii .ro, așa că mulți vindeau un site iar domeniul era cadou. Chestia este că acum nu mai poti sa iei domenii pe viață, ai costuri anuale, care fie vorba între noi mi se par cam mari dacă campar cu .eu, . info chiar și cu .com .org etc.

    Au zis sa deblocheze domenii și uite că nu au deblocat nimic au dat curs unor astfel de șmecherii.

  • E munca si ca oricare alta trebuie remunerate. Si eu ma oftic de anumite TLD-uri, dar deh, atat timp cat plateste pentru renew e treaba lui ca le blocheaza sau nu. 🙂

    • Da, așa funcționează. Cât timp le plătește nu poate să-i spună nimeni nimic, dar nu e tocmai cel mai fair să blochezi toate domeniile bune. Plus că e ilegal să vinzi domenii .ro.

arhivă

%d blogeri au apreciat: