Ministrul Învățământului Și Decizia Maro

2013_01_30_remus pricopie 5_rszAvem niște conducători foarte capabili, mai ales ministrul învățământului care a propus o chestie foarte interesantă. Știți că avem zile libere pe 2 și 3 mai, zile care inițial trebuiau recuperate din mers, spun inițial pentru că „de sus” s-a hotărât să se schimbe acest lucru. Așadar, pe 20 și 27 aprilie mergem la școală. Ura!

Partea frumoasă este că săptămâna viitoare ziua de vineri este liberă pentru că se face cerc pedagogic. Deci, vineri stăm acasă, iar sâmbătă la școală, superb sau ce?

Nu știu cât de normal se vor face orele din zilele respective, dar mie nu-mi surâde ideea. Sunt profil matematică-informatică, iar 5 zile de școală pe săptămână îmi ajung.

Mă consolez însă cu ideea că nu mai este foarte mult până la vacanța de vară, atât de mult așteptată. Până atunci, vreau să reușesc să realizez ceea ce mi-am propus pentru ce a mai rămas din acest semestru, mă refer aici la note și la medii. Dacă reușesc sau nu să realizez acest obiectiv, aflați într-un articol viitor.

PS: Am primit și pe blog un comentariu în care respectiva persoană îmi cerea să mai scriu pe blog. Dacă înainte eram obsedat de ideea că trebuie să scriu în fiecare zi măcar un articol, acum vreau să scriu doar când am ceva interesant de spus. Subiecte ar fi, am notate destule, dar nu am timp, iar când am timp nu am destulă inspirație. Decât să scriu un articol prin care să transmit total altceva decât ceea ce-mi propun, mai bine nu scriu deloc, true?

imaginea: epochtimes-romania.com

7 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.