Infiintarea unui PFA: Acte necesare, pași de urmat, costuri

Deci te-ai decis să îți pornești o afacere, și ai ajuns la concluzia că PFA-ul este alegerea potrivită pentru nevoile tale și ale business-ului tău. Ce faci acum? Infiintarea unui pfa este destul complicat și migălos. Cu ajutorul acestui ghid, va deveni un pic mai simplu. În acest articol vom discuta despre pașii pe care trebui să îi faci pentru infiintarea unui PFA, cât și documente și costuri pfa. Așadar, hai să începem!

Documentele necesare pentru infiintarea unui PFA

În primul rând, vei avea nevoie de o serie de documente, printre care:

  1. Cererea de tip înregistrare, în original
  2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală
  3. Declarația-tip pe propria răspundere care să ateste că nu desfășoară activitate la sediul profesional, sedii secundare sau în afara acestora sau care să ateste îndeplinirea condițiilor legale de funcționare prevăzute de legislația specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii
  4. Cartea de identitate sau pașaportul titularului PFA (fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul)
  5. Declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor legale pentru desfășurarea activităților ca persoană fizică autorizată (formă olografă în original)
  6. Înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra sediului profesional/punctului de lucru – orice act juridic care conferă dreptul de folosință și/sau atestă afecțiunea specială a spațiului, în fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul
  7. Specimenul de semnătură a persoanei fizice autorizate (în original)

În plus, dacă este cazul:

  • Avizul asociației de proprietari/locatari privind schimbarea destinației imobilelor colective cu regim de locuință, prevăzut de Legea nr. 196/2018 (completat pe formular-tip – original), dacă la sediul profesional, imobil cu destinație de locuință, nu se desfășoară nicio activitate economică, persoana fizică titulară a PFA, titularul întreprinderii individuale sau membrul întreprinderii familiale care are dreptul de folosință asupra imobilului depune o declarație pe proprie răspundere, sub semnătură privată, prin care atestă faptul că la sediul profesional nu desfășoară activitate economică, în acest caz nefiind necesare formalitățile prevăzute de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare
  • Declarația privind desfășurarea activității de către soț/soție
  • Documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectațiune (declarație pe proprie răspundere)
  • Documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf) și/sau
  • Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experiența profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale.

Ce facem după?

Următorul pas este să mergi la ONRC-ul din orașul tău și să soliciți următoarele cereri:

  • Cererea de înregistrare PFA
  • Cererea pentru dobândirea disponibilităţii şi rezervării numelui;
  • Specimenul de semnături;
  • Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţia mediului şi protecţia muncii.

Apoi vei dori să verifici dacă numele companiei tale este disponibil. Dacă este, rezervă-l! Acest lucru se poate face la ghişeul pentru eliberare dovezii de disponibilitate şi rezervare a numelui, iar dovada se va elibera până în 2 zile lucrătoare. Pentru cartea funciară, pe de altă parte, va trebui să depui o cerere la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și să plătești taxa, care este în jur de 20 de lei.

După ce ai completat toate cererile și ai toate documentele, abia apoi vei putea depune dosarul la ONRC. După 4 zile lucrătoare vei primi dovada de înregistrare a PFA-ului. Ce urmează apoi? Mergi să-ți realizezi ștampila! După ce ai ștampila pregătită, va trebui să mergi la ANAF și să îți înregistrezi și acolo PFA-ul.

În final va trebui să completezi cererea unică cu privire la venitul estimat. Pe baza acesteia vei plăti impozitul pe profit, asigurarea de sănătate și pensia.

Și ai terminat! Poți spune că ai un PFA. Sună complicat, nu? Dacă am putea simplifica cumva procesul…

Cum înființăm un PFA într-un mod mai ușor de atât?

Din fericire, nu trebuie ca totul să fie atât de complicat! Poți apela oricând la o echipă de consultanți specializați în asistență juridică și comercială care te vor ajuta să îți creezi firma încă de la început.

Prin expertiza lor tot procesul acesta va fi mult mai simplu! Tot ce trebuie să faci este să stabilești o întâlnire cu ei, iar după ce le vei trimite scanat documentele necesare, aceștia se vor ocupa de realizarea PFA-ului pentru tine, scutindu-te astfel de o mare bătaie de cap!

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.