Consider că fiecare persoană trebuie să se simtă bine în casa lui, dar și în curtea lui (asta se aplică mai mult pentru cei care locuiesc la casă). Contează ca „acasă” să fie cel mai relaxant loc pentru tine, cel mai frumos și să te facă să-ți dorești să petreci cel mai mult timp acolo. Se poate spune chiar și că casa poate defini omul care trăiește în ea după modul în care este amenajată, după curte și după stilul acesteia.
Îmi doresc ca în viitor să dețin o casă și o curte ca în rândurile următoare:
Mi-ar place să locuiesc tot în Vaslui, îmi place mult orașul și chiar dacă toți zic că este cel mai sărac județ, se pot face bani și aici, mai ales din domeniul pe care eu l-am ales să-l studiez și aprofundez. Îmi doresc o casă mare, dar totuși decentă, nu vreau să atragă atenția prin mărimea ei, ci mai degrabă prin stilul ei. Nu aș putea explica exact cum mi-aș dori să fie, dar dacă aș vedea o imagine cu o casă cochetă, aș putea spune ce aș modifica la ea și ce ar rămâne. Despre interior nu vreau să vorbesc prea mult, cert este că mi-aș dori un birou al meu unde să-mi văd de blogging și tot ce înseamnă online pentru mine.
Mi-aș dori o curte mare în care să am loc pentru o grădină, un foișor și un balansoar. În grădină aș amenaja o mică livadă, dar aș planta afini, căpșune și alte fruncte de acest gen. Toate plantate organizat, pe sortimente. Între copăceii din mica livadă aș vrea să fie amplasat un foișor mare și cochet, unde îmi pot servi cafeaua dimineața și naviga pe internet. Locurile în care nu este plantat nimic le-aș acoperi cu un gazon frumos pe care l-aș îngriji constant.
Promit că o să-mi mai continui ideea acestui articol într-o viitoare postare.