Despre gama variată de desene animate și jocuri

Când eram eu foarte mic (nu că acum aș fi mare, dar totuși au trecut ceva ani), aveam program de desene animate pe unele programe. Atunci erau doar 3 posturi, iar fiecare aveau un anumit interval de ore în care puteam urmări câteva episoade din diverse desene animate.

Timpul a trecut și totul a evoluat. Acum sunt foarte multe programe în care sunt difuzate doar desene animate, iar copii au de unde alege, nu sunt „obligați” să urmărească doar o poveste. Au apărut programe foarte mișto care sunt foarte buni pe nișă asta, exemplul perfect pentru profesionalism în această nișă este Disney Channel, care au probabil cea mai interesantă gamă de desene. Trebuie să recunosc că sunt prins de foarte multe ori și eu pe acest program. Obișnuiesc să mănânc în fața televizorului, iar atunci când e reclamă pe posturile de sport, mut imediat pe Disney Channel.

Îmi place să văd cum online-ul evoluează, îmi place când vin diverși oameni cu cap care știu ce să lanseze, care încearcă anumite lucruri și au succes cu ele. Astăzi am descoperit un site foarte mișto cu jocuri online în care am găsit și jocuri cu desenele și filmele de pe Disney.

Dacă aș fi avut și eu când eram mic atât de multe posibilități de a mă distra și de a urmări ceea ce-mi place, aș fi avut mai multe de povestit când ieșeam cu prietenii pe afară. Dar aceste lucruri se schimbă de la o generație la alta, copii din ziua de azi au mai mult noroc ca noi când vorbim despre jocuri și desene, dar noi am avut mai multe jocuri offline.

Un comentariu

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.