BAC 2015: Competențe

După părerea mea, cel mai important lucru dintre aceste teste este atestatul. Acea diplomă chiar te ajută. Restul sunt mai puțin serioase, faptul că dai acele competențe cu profesorii de la clasă te face să nu mai fii atât de interesat și concentrat pe ele.

Limbi_straine_2_325jpg

Fiind la matematică-informatică, trebuie să dau competențe și la o limbă străină. Mi-am ales spaniola, chiar dacă majoritatea celor din clasa mea dau la engleză. Cum am făcut această alegere: m-am gândit că engleză mai știu, iar dacă nu știu atât de bine, se poate învăța chiar și involuntar. Cu toții petrecem destul de multicele ore în față PC-ului și dăm peste engleză peste tot, dar spaniolă… de spaniolă nu te împiedici așa des, ar fi chiar mișto să știu măcar lucrurile de bază, vreau doar să mă descurc să port o conversație decentă cu un vorbitor de limbă spaniolă. Și acum s-o luăm și pe cea dreaptă, spaniola este o limbă foarte ușoară, cu toții înțelegem foarte multe cuvinte chiar dacă nu am studiat această limbă. Mai greu este cu vorbitul și scrisul, dar cu un interes minim pentru această limbă se pot face multe.

Nu am luat niciodată cursuri de limbi străine. Nu m-am axat foarte mult pe o limbă străină, chiar dacă mi-ar place să vorbesc cursiv mai multe limbi, cum ar fi engleză, spaniolă, chiar și germană. Franceza mi se pare ciudată, nu-mi place, nu o înțeleg. Când mi se vorbește în franceză (eu nu fac franceză la școală, m-am mutat la spaniolă, dar uneori mai stau în clasă cu ceilalți colegi care studiază franceza) înțeleg doar o rârâială continuă. Sunt de părere că o limbă străină se poate învăța foarte ușor dacă te duci în țara în care se vorbește acea limbă, dar și dacă te concentrezi puțin și-ți dai interesul pentru a învăța.

Un comentariu

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.