Când banii nu aduc și caracter

Există oameni care par să aibă totul. Case mari, mașini scumpe, vacanțe exotice. Îți creează impresia că pentru ei banii nu sunt o problemă. Și totuși, paradoxal, fix acești oameni sunt cei care încearcă cel mai mult să nu plătească pentru serviciile de care au nevoie. Îți cer muncă, timp, implicare și la final, încep să se ascundă după scuze, să întârzie plățile sau să se facă nevăzuți.

Am trăit asta pe pielea mea. Zile întregi am tras să-mi recuperez niște bani de la un client cu pretenții. Bani pentru o muncă pe care am făcut-o corect, livrată la timp. Și chiar dacă într-un final i-am scos cu greu de la respectivul client, am rămas cu un gust amar. Pentru că am realizat ceva simplu: nu lipsa banilor îl făcea să nu plătească, ci lipsa caracterului.

Și culmea ironiei, acum, același client mă caută din nou. Vrea să-l ajut, să pun din nou umărul la proiectele lui. Doar că de data asta nu mai merge. Nu pot accepta să repet același scenariu: eu să muncesc, iar el să mă facă să mă rog pentru munca mea. O dată te păcălește cineva, a doua oară doar dacă te lași tu păcălit.

Adevărul este că oamenii care își mănâncă de sub cur, oricât de bogați ar fi, vor rămâne mereu săraci la capitolul respect și integritate. Iar eu am ales să lucrez doar cu clienți care respectă munca.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.