Crin Antonescu a apărut zilele trecute online, invitat la emisiunea lui Ionuț Cristache de la Gândul. Nu este o surpriză direcția postului: fiecare știre, fiecare titlu transpiră simpatii pro-Rusia, pro-Georgescu și evident, pro-AUR. Ciudat însă nu este contextul, ci personajul. Antonescu, cândva cap de afiș pentru PSD și PNL, apare astăzi exact în fața celor pe care îi critica odinioară, și o face într-un stil care arată clar: omul nu știe să piardă.
Dacă nu era scos de la naftalină de cei disperați după o față cunoscută, Antonescu nu mai era relevant pentru nicio apariție TV sau online. Dar cum memoria colectivă este scurtă, să ne amintim: în urmă cu doar patru luni, AUR îl făcea praf. Dan Tănasă declara public:
„Crin Antonescu nu a apărat niciodată România! E doar un alt pion al sistemului!”
„Ipocrizia lui Antonescu este impardonabilă! E o amenințare clară la libertatea fiecărui român de a vorbi liber!”
În același timp, Antonescu îl ataca dur pe Simion: „Nici măcar suveraniști serioși nu avem. Avem niște impostori.”
Astăzi, același Antonescu spune altceva:
„AUR e un partid care ar putea să guverneze.”
„Un partid cu care s-ar putea discuta variante de guvernare.”
„AUR trebuie ascultat și respectat.”
Ce s-a schimbat în doar câteva luni? Nimic. AUR a rămas același partid extremist, cu accente rasiste și discursuri penibile. Diferența este că Antonescu a rămas fără scenă și acum este dispus să joace orice rol pentru a-și mai găsi un loc la masă.
Problema nu este doar la el, ci la toată clasa politică reciclată, care sare dintr-un tren în altul, după cum bate vântul.
Și atunci întrebarea este simplă: cum să mai creadă cineva în discursurile acestor oameni, când ceea ce spun azi contrazice ce spuneau ieri? Cum să ne așteptăm la responsabilitate de la un politician care, în loc să învețe din eșec, preferă să arunce cu vorbe goale în toți cei care l-au depășit?
Crin Antonescu nu știe să piardă. Și nu este doar o chestiune de orgoliu personal, este o problemă de credibilitate politică. Iar când astfel de oameni se agață de partide extremiste doar pentru a rămâne în joc, pericolul nu mai este doar al lor, ci al nostru, al tuturor.