Dacă ţi se pare că organizarea unei petreceri reprezintă un proces extrem de greoi şi complicat, ar trebui să ştii că există o serie de variante pe care le poţi adopta atunci când copii tăi vor să-şi serbeze ziua acasă sau când apar la uşa ta invitaţi nepoftiţi, dar totuşi bine veniţi. Nu trebuie neapărat să organizezi mese laborioase şi meniuri complicate, ci poţi apela la câteva trucuri rapide şi plăcute, astfel încât să creezi o atmosferă caldă şi primitoare.
Organizarea rapidă a spaţiului
Alege cea mai mare încăpere din casă, în principal livingul, montează masa şi scaunele pliante păstrate pentru astfel de ocazii şi începe să creezi decorul potrivit. Pune feţe de masă, farfurii şi pahare de unică folosinţă, ornează apelând la câteva piese tematice de decor şi înveseleşte atmosfera cu un aranjament floral sau cu lumânări parfumate. Achiziţionând accesorii pentru petreceri vei avea întotdeauna la îndemână tot ceea ce este necesar pentru a organiza rapid şi cu stil o astfel de petrecere, creând o atmosferă festivă şi distractivă.
Meniu la îndemână
Pentru a te elibera de prepararea meniului, fie pentru că nu ai timp, fie pentru că nu ai toate ingredientele necesare, poţi alege să comanzi de la restaurantele de profil, feluri variate de preparate culinare, în funcţie de preferinţele invitaţilor, bucurându-te astfel de diversitate culinară, dar şi de rapiditate şi calitate. Dacă preferi să nu adopţi acestă metodă, atunci poţi prepara diferite tipuri de gustări potrivite momentului, de la tartine cu diferite ingrediente, la salate şi platouri bogat garnisite cu feluri variate de brânzeturi, mezeluri şi sortimente de legume. Pentru felul principal alege un preparat rapid, fie pregătind fripturi pe grătar servite cu garnituri de legume preparate la abur, fie prăjind şniţele, chifteluţe şi aripioare, un meniu întotdeauna apreciat de către cei mici. Pentru un desert rapid, poţi monta platouri cu un mix de ciocolată, biscuiţi, bomboane, fursecuri, alune şi fistic, însă, pentru momentul principal al petrecerii, vei cumpăra un tort personalizat, aromat şi bine însiropat.
Băuturi rapide
Apa minerală şi plată nu va lipsi de la nicio petrecere, iar pentru băuturile dulci poţi apela la prepararea de sucuri proaspete, obţinând astfel un plus de energie şi vitalitate pentru invitaţii tăi. Pentru petrecerile din timpul verii, o limonadă servită cu câteva frunze de mentă şi cuburi de gheaţă va reprezenta o variantă foarte inspirată, atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici. De asemenea, poţi servi ceai proaspăt preparat, răcit şi servit cu gheaţă şi felii de lămâie şi portocală. Pentru petrecerile din timpul iernii, ciocolata caldă şi ceaiul fierbinte de tei, pot reprezenta câteva variante foarte plăcute. Nu uita de vinul fiert cu scorţişoară, mere şi portocale, o băutură cu iz de sărbătoare, apreciată de oricine. În funcţie de ora la care are loc petrecerea, vei scoate din bar băuturi alcoolice potrivite, de la cele puternic alcoolizate, până la vinuri, lichioruri şi băuturi spumante. Astfel, apelând la câteva variante rapide, poţi organiza oricând o petrecere, fără a aloca foarte mult timp, energie şi resurse financiare, rezultatul fiind apreciat întotdeauna de către invitaţii.