Mi-am comandat mai multe suplimente de pe MyProtein, pentru a doua dată de când m-am apucat mai serios de sport și după o perioadă de o săptămână în care am așteptat produsele, m-a sunat curierul să mă anunțe că au venit. Când am ajuns, era un tip tânăr, nu cu foarte multă școală, cu un limbaj golănesc care m-a anunțat că pachetul meu nu e chiar în cea mai bună stare.
Cutia cu suplimente era ruptă, lipseau două produse și un bidonaș era spart. Aleg să ridic totuși pachetul așa pentru că mi s-a promis că se vor lua soluții, cel puțin din partea firmei de curierat. Între timp mă decid să le scriu și celor de la MyProtein care mi-au răspuns într-un timp foarte scurt și mi-au retrimis produsele care lipseau, fără prea multe întrebări, fără prea multe anchete, cu scuzele de rigoare, tot ce trebuie.
Nu vreau să mă arunc să spun că sunt cei mai buni de pe piață sau că au cele mai bune produse, ci doar că eu le folosesc și sunt mulțumit, iar serviciile lor sunt absolut impecabile.
Scriu foarte mult în ultima perioadă și aproape că am uitat cum este să deschizi o pagină de WordPress și să te îți lași gândurile să scrie în locul tău.