Pe care momente din viața noastră suntem cei mai recunoscători și în care ne simțim cei mai împliniți, fericiți, mândri, plini de viață și cu zâmbetul cel mai larg și sincer? Sunt sigur că mai bine de jumătate dintre cei care citesc acest articol s-au gândit la momentul în care îți vezi copilul fericit, când afli că o să fii părinte (în cazurile dorite), când cel mic face primii pași sau când ieși la o plimbare prin parc, pe o vreme frumoasă, cu toată familia și bebelușul este fericit și gângurește zâmbind, uitându-se cel mai dulce la părinții care-l privesc mândri.
Dacă nu este așa și mulți s-au gândit doar la pașii importanți din carieră sau la vreun câștig mare de bani venit de nicăieri și deodată, fără muncă și interes, înseamnă că acest blog are niște cititori care nu știu să definească cu adevărat fericirea și care s-au lăsat purtați doar de puterea banului.
Nu știu dacă există un moment care te poate deconecta mai mult de la orice problemă din viață decât acel moment când ieși cu soția și bebelușul nou-venit pe lume într-unul dintre acele cărucioare pentru copii care rezolvă multe dintre problemele care pot apărea într-o astfel de situație.
Să facem un exercițiu de imaginare a acestei ipostaze: îți iubești familia foarte mult, nu de mult timp ai devenit părinte pentru prima dată și ai o minunăție de copil pe care îl iubești așa cum nu ai mai iubit pe nimeni niciodată, chiar dacă până în acel moment ai crezut că ai oferit tot din acest punct de vedere. A fost o zi obositoare la muncă, dar nimic nu te-a putut opri pentru că îți doreai să termini lucru cât mai repede pentru a ajunge acasă și a te bucura de familia ta frumoasă. După ce ai ajuns, soția îți propune o plimbare prin parc, este vremea foarte frumoasă și trebuie să probați noile anvelope cărucioare care îi vor asigura celui mic un confort deosebit chiar și pe drumurile cu gropi sau denivelări. Cel mic este plin de energie, se zbate continuu, râde, gângurește și vă atrage constant atenția. Nu este un peisaj perfect?
Consider că ar trebui să punem accent pe lucrurile care contează cu adevărat și să nu ne mai lăsăm purtați doar de gândul banilor și a unei situații sociale de invidiat. Adevăratele lucruri care te fac fericit ar trebui să se regăsească în sânul familiei tale, iar fericirea va purta numele lor pentru tine.
articol scris de un cititor