Construirea sau renovarea unui acoperiș presupune, mai întâi de toate, alegerea unor materiale de calitate, care să asigure durabilitate pentru cât mai mult timp. În cele din urmă, atunci când vine vorba despre un astfel de proiect, e lesne de înțeles de ce este important ca lucrarea finală să fie una rezistentă, iar materialele alese să fie cele mai potrivite pentru a obține rezultatele dorite.
Multă lume nu știe, însă, care sunt aspectele de care ar trebui să țină cont – pe lângă cel al prețului țiglei metalice – pentru a se asigura că acoperișul construit sau renovat va fi, într-adevăr, unul de calitate.
Iată câteva dintre cele mai importante condiții pe care trebuie să le îndeplinească un acoperiș durabil:
- Să reziste la condițiile meteo specifice zonei în care este ridicată construcția, indiferent dacă este vorba despre soare, ploi însemnate cantitativ, zăpadă abundentă sau vânt puternic.
- Să își păstreze, în timp, culoarea, astfel încât să ofere un avantaj estetic vreme îndelungată.
- Să poată fi montat cu ușurință și, de asemenea, să permită ca lucrările de întreținere să fie realizate fără prea mari bătăi de cap.
- Să asigure o bună protecție din punct de vedere hidro, termo și fonic.
- Să necesite o întreținere minimă după montaj.
- Să aibă o garanție pe termen cât mai lung.
- Să se prezinte ca un sistem unitar, adică să fie cât mai complet.
De ce este recomandată țigla metalică dublu modulară?
Unul dintre cele mai bune produse pentru acoperișuri din țiglă metalică este, la ora actuală, țigla metalică dublu modulară produsă de RoofArt România – companie cu 17 ani de activitate pe piaţa sistemelor de acoperiş din România și cel mai mare promotor de la noi din țară al unor soluții inovatoare pentru acoperişuri durabile.
Este vorba despre țigla metalică Umbrella – concepută din foi de tablă care conțin câte 8 straturi – o foaie de oțel, două straturi de zinc, două straturi de pasivizare, un strat de grund la exterior, un strat de vopsea la exterior și un strat de protecție la interior.
Avantajele oferite de utilizarea acestui tip de țiglă metalică pentru acoperișuri rezistente sunt următoarele:
- Panourile de țiglă metalică pot fi manevrate și montate cu ușurință. Mai precis, este nevoie de doar două persoane pentru asamblarea acoperișului conceput din țigla metalică Umbrella de la RoofArt.
- Țigla metalică dublu modulară oferă și ușurință la transport, întrucât nu necesită mașini de dimensiuni mari (180 mp pot fi amplasați pe un europalet cu dimensiunea de 1200×800 mm).
- Produsul oferă protecție UV și la coroziune, precum și rezistență la zgârieturi și menținerea în timp a culorii.
- Țigla metalică dublu modulară are o durabilitate de până la 100˚C și deține proprietăți anti-alunecare.
- De asemenea, unul dintre cele ma mari avantaje pe care le oferă acest produs marca RoofArt constă în îmbinările estetice, ascunse, ceea ce înseamnă că sunt ferite de acumulările de apă și împiedică posibilele infiltrații.
- Mai mult decât atât, țigla metalică dublu modulară ofertă posibilitatea de a demonta și înlocui ușor orice panou de țiglă.
- Produsul nu poluează mediul datorită acoperirii GreenCoat – o vopsea obținută pe bază bio, în care o parte substanțială a materialului tradițional este înlocuită cu o componentă ecologică.
Scrie despre cum ai castigat laptopul 😉