Ori de câte ori merg într-un pub sau într-o locație, indiferent de eveniment, un lucru ce lipsește cu desăvârșire și dă o notă de lipsă de profesionalism sunt acele uscătoare de mâini care nu ar trebui să lipsească din nicio baie a unei locații ce se respectă. Ciudat este că uneori nu găsim nici măcar prosoape de hârtie cu care să ne uscăm mâinile, iar igiena lipsește cu desăvârșire în acest caz. După ce folosim toaleta, trebuie neapărat să ne spălam, iar dacă plecăm cu mâinile ude de acolo, în lipsa unei alternative de uscare a mâinilor, apa de pe palme va merge atât pe clanțele ușilor, cât și pe alte locuri unde atingem cu mâna.
Ținând cont că aceste uscătoare de mâini se vând la un preț destul de bun (mă refer aici la administratorii de locale care produc zilnic sume mari de bani), nu cred că ar trebui să lipsească din niciun local care se respectă. Majoritatea persoanelor apreciază și aceste detalii la un local, iar dacă-ți mulțumești clientul, acesta va reveni cu siguranță la tine. Aceasta este cheia succesului, să te gândești la orice nevoie a clientului tău și să pui accent pe lucrurile mici, care cântăresc foarte mult.
La fel ca în cazul de mai sus, unde un asemenea aparat poate ajuta atât de mult un local să crească în numărul de clienți, dispenserele de prosoape de hârtie și cele de hârtie igienică nu trebuiesc să lipsească dintr-o baie a unui local ce se respectă și pune accent pe nevoile clienților. Toate aceste dispozitive reprezintă soluții de igiena și curățenie, nișe pe care ar trebui canalizată o doză foarte mare de atenție.
Când vine vorba de firma de unde achiziționăm aceste produse, ar trebui să analizăm experiență lor în domeniu, dar și calitatea produselor. Sunt foarte multe site-uri online care se ocupă cu vânzarea de astfel de produse, am analizat și eu puțin această „piață” și am dat peste o firmă tânără, care dorește să devină cei mai buni în domeniu și care au o experiență de 10 ani în igienă și curățare. Mă refer acum la cei de la Majordom, care oferă și consiliere în acest domeniu atât de important.
O întâmplare apropiată de nișa despre care vorbesc este foarte bine cunoscută de toată lumea. Sunt sigur că nu sunt singurul care observă foarte mulți oameni care ies de la toaletă și nu se spală pe mâini. Majoritatea își așează părul sau hainele și uită să folosească și chiuvetele. Pentru aceștia, cu siguranță nu înseamnă prea mult prezența sau absența acelor dispozitive amintite în rândurile de mai sus. Mă gândesc de fiecare dată când observ o astfel de persoană ce părere au despre boli ca hepatita sau alte boli ce se pot lua de la microbii de pe mâinile noastre atunci când nu ne spălam. De asemenea, clatirea mâinilor, fără să folosim săpunul, nu este prea folositoare, microbii sunt destul de „inteligenți” încât să suporte puțină apă, dar nu destul de rezistenți să treacă peste acțiunea săpunului.