Există două moduri în care poți să-ți petreci o vacanța de vară: primul mod ar fi să te distrezi continuu, să cheltui bani și să realizezi întâmplări ce îți vor deveni amintiri mai mult sau mai puțin frumoase; al doilea mod este de a realiza ceva cu timpul tău liber, de a pune bazele unor proiecte interesante ce necesită multă muncă care nu poate fi făcută în oricare altă perioadă din an.
Eu am ales în această vară varianta a două, fiind obligat de împrejurări. Altfel, cu siguranță optam pentru prima sau în cel mai bun caz, o îmbinare a celor două. Așadar, am ales să am o vacanță în care nu mă voi distra chiar dacă am 18 ani și probabil este cea mai potrivită vârstă pentru a face asta.
În timp ce prietenii mei frecventează cât mai des posibil cluburile, puburile și fac tot felul de nebunii specifice vârstei, pierd aceste superbe nopți de vară care sunt făcute, parcă, pentru a fi pierdute, eu pun bazele unor proiecte de viitor care sper să-mi susțină din mai multe puncte de vedere distracțiile de care voi beneficia când voi merita. Nu o să dau prea multe detalii despre ce muncesc pentru că nu este timpul. Cert este că sunt interesante, la fel de interesante ca niște țigări electronice la preț mic. Am făcut această comparație pentru că am observat o explozie în vânzările de astfel de produse. Mulți prieteni fumători au ales țigările electronice din diverse motive, unii pentru că vor să se lase și asta îi va ajuta, iar alții pentru că este mai estetică și face acest viciu mai ieftin de întreținut.
Sper că în viitor să nu declar această vară pierdută, ci mai degrabă s-o consider a fi una productivă, efectul unor ore de muncă, unor lecții de viață învățate, unor ore de gândire lipsite de zâmbet.