Știm cu toții că vara nu putem mânca orice din cauza căldurii. Mâncărurile grase nu ne cad deloc bine la stomac, iar celelalte, dacă nu știm să combinăm legumele și carnea ușoară, nu o să ne dea o stare de sațietate care să dureze, dar nici nu vom „culege” vitaminele și energia de care avem nevoie în timpul zilei. Este important să mâncăm tot timpul ceva „fresh” pentru că vara trebuie doar să ne amăgim că mâncăm, puține vor fi zilele în care vom mânca până să ne săturăm la mese bogate în carne grasă și preparate fierbinți și bogate în calorii.
Ar fi de preferat să ne documentăm atunci când preparăm salate, sunt foarte multe vitamine de care avem nevoie, vitamine care ne fac pielea mai fină și mai strălucitoare, care ne dau energia necesară și ne schimbă starea de spirit. Celebra salată de roșii și castraveți care este nelipsită din meniul de vară conține foarte multe vitamine și grăsimi sănătoase, această salată poate fi folosită cu succes și în curele de slăbire pe care doamnele le urmează mai ales în această perioadă călduroasă. Încercați totuși să consumați și alte alimente pe lângă salate, un piept de pui preparat la grătar merge foarte bine cu aproape orice rețetă de salată, la fel și carnea de vită dacă este preparată la grătar.
Salata nu este doar o garnitură, pot fi servite și ca fel principal dacă adăugăm în acestea puțină brânză sau carne gătită cât mai sănătos.
Lista argumentelor care ne fac să mâncăm salate:
-se pot prepara în câteva minute, deci nu vom pierde foarte mult timp în bucătărie pentru a ne prepară ceva de mâncare
-sunt foarte sănătoase și bogate în vitamine, fibre
-reducem astfel fitochimicalele din corp
-reducem din calorii, chiar dacă vom avea stare de sațietate
-un bol cu salată poate fi „plimbat” prin toată casă, nu trebuie neapărat mâncat în bucătărie
Consumați salate vară, avem nevoie de ele. Încercați să vă schimbați stilul alimentar odată cu schimbarea anotimpurilor. Fiecare anotimp acționează altfel asupra organismului nostru.