M-am pornit pe subiectul ăsta instigat fiind de ultimele zile pline de zăpadă, dar și de la spusele lui Andrei din articolul anterior. Suntem buni la vorbă, ne place să și postăm pe conturile noastre de pe rețelele de socializare și dacă se poate, pe grupuri mari, unde interacționăm cu multă lume, pentru a se observa că noi suntem buni samariteni.
Zilele astea au reprezentat un bun prilej de a face chestii, de a fi implicat, de a muta puțin munții, dar din păcate este doar un început pe care nimeni foarte puțini o să-l continue. Am pus mâna pe lopată pentru că aveam și noi nevoie de asta și dă bine pe FaceBook, dar mai departe, ce facem? Că am lopătat puțin mai mult pe lângă locul nostru de parcare, în fața curții sau orice alt loc frecventat des, e de apreciat, dar e doar un start.
Dacă mobilizarea asta o să aibă continuitate, mă declar cel mai fericit.
Să faci pentru alții e de lăudat, dar suntem reținuți pentru că avem anumite gândiri slăbuțe de genul „de ce să fac pentru el când pot face pentru mine” și căutăm mereu un factor de diferențiere între noi și ceilalți.
