…și începe să se așeze destul de frumos, în ciuda tuturor frustraților care nu s-au săturat să fie bătaia de joc a câtorva libidinoși care nu-și respectă deloc clientul. Nu generalizez, sunt taximetriști care fac asta cu pasiune, care-și respectă clienții ca nimeni altcineva, care abordează niște subiecte de discuție de nu-ți mai vine să cobori din mașină, dar asta e doar partea roz.
Atunci când ești cu ei în mașină
Majoritatea, însă, sunt acei șoferi care nu fac nimic altceva decât să înjure restul participanților la trafic, să se plângă că nu prea merge treaba, că străzile e proaste, etc. Să nu mai zicem și de mirosul de scrumieră din mașină și mizeria din acel habitat.
Când vine vorba de prețuri, nu este nimic clar, stabilit și obișnuit. Adică, de prea puține ori te poți obișnui cu un preț pe aceeași distanță parcursă. Unii îți pot încasa 15 lei din Copou până în Tudor Vladimirescu (Iași), iar alții minim 20 pe aceeași distanță – asta pe casă. La negocieri, prețul este în funcție de starea ta (ebrietate sau treaz) și de modul în care le-a mers lor în ziua respectivă (dacă nu prea au avut clienți, vor să recupereze tot timpul, în bani, de la tine).
Atunci când te întâlnești cu ei în trafic
Trebuie să te aștepți oricând să îți fie tăiată calea și să fii tot tu cel înjurat. Este cât se poate de trist modul în care aceștia au început să se creadă mici divinități ai traficului, cum consideră că trebuie să li se permită orice, cum îți forțează orice intenție, cum opresc oriunde, folosind avariile și încurcând tot traficul.
Modul în care ei stau parcați cel puțin în fața Iulius Mall, blocând efectiv intrarea în campus, în cel mai nesimțit mod, spune multe despre ei. Dacă încerci să le atragi atenția în timp ce ei sunt în haită, e o adevărată poveste.
Concluzia ar fi că Uber-ul este bine venit pentru toți ieșenii care s-au săturat de nesimțirile explicate mai sus, chiar și cu prețul dispariției a taximetriștilor de prost gust. Cred totuși că este o soluție bună și pentru serviciul de taxi, deoarece vor rămâne acei șoferi cu bune maniere și pasiune, care și-au format deja clientela și nu vor pierde absolut nimic din cauza uberiștilor.
Să mergi pe aceeași distanță pe care o parcurgi foarte des, cu un preț mai mic, se simte în timp. Iar mașinile sunt mult mai bune, curate, șoferii pot fi evaluați și poți comanda o mașină prin aplicație, fără să mai fii nevoit să asculți sclifositele de la call-center-ul firmelor de taxi.
Povestea Uber va fi de succes la Iași!