Am primit mailul de mai jos zilele trecute pe un mail pe care nu-l verific atât de des. Vreau să explic câteva lucruri despre astfel de practici și de ce ele nu duc la nimic bun.
În primul rând, este la mintea cocoșului că odată ce tu ai cumpărat o astfel de bază de date nu vei putea să stabilești niciun fel de legătură cu persoanele care dețin acele emailuri.
Doi: Toate mailurile tale de tip spam (dacă ai cumpărat o bază de date cu 2.000.000 este clar că vrei să faci spam) vor ajunge la locul lor, în spam, iar cele care vor rămâne în inbox nu vor fi citite.
Trei: Din moment ce acest pachet cu atât de multe mailuri se vinde cu sumă de 300 lei, este clar că nu toate mailurile sunt valide, nimeni nu-ți poate garanta contrariul.
Patru: Nu știi ce fel de persoane se află pe acea listă, deci este foarte posibil să arunci 300 de lei degeaba, tu nu cunoști nimic despre acele persoane, deci sunt șanse foarte mici ca acel grup de persoane să fie publicul tău țintă.
Toți ăia care cred că mai merge vrăjeala via e-mail se înșeală amarnic. Sunt fix e-mail-urile care nu se citesc și care nu au vreo influență asupra vreunuia. Poate că mai sunt unii care bun „botul”, dar sunt prea puțini în comparație cu ceilalți.
Mă enervează spamul maxim. Am și eu parte de el pe prima mea adresă de e-mail de la yahoo, pe care o am din 2006. Dar, fiindcă o mai folosesc în anumite scopuri, trebuie să le suport și să fac efortul de a le șterge.
Dar uite că unii mai vor să facă bani din asta. Să vândă baze de date. Oribil. Urât.