Selly vs. Monica Anisie și adevărații pioni

Nu-i iau apărarea lui Selly, nu-l simpatizez deloc, doar scriu un alt punct de vedere. Îl urmăresc ocazional, dar doar pentru că face parte din acest mediu și așa suntem cei care muncim în online, trebuie să știm tot. Scandalul a prins contur pentru că asta s-a urmărit, nu știu care este legătura dintre Antena3 și Global Records, dar interesele vor ieși la iveală în viitorul apropiat.

Cumva se așteaptă toată lumea ca Selly să nu mai producă din vloguri în scurt timp și vor cu toții să-l mențină monetizabil. Porcăria aia de 5Gang se duce ușor, dar sigur, în cap. Dacă la început săreau de 10-15 milioane de vizualizări/melodie, acum abia ating pragul de 5 milioane. Să nu credeți că agenția care-l ține în spate nu observă toate aceste lucruri.

Acei puști care-l urmăreau cresc și-și dau seama că acest tip nu are foarte multe de transmis și se orientează către alt tip de conținut. Global, totodată, nu-și dorește să piardă o sursă atât de bună de venit și încearcă să-l plimbe prin mai multe domenii, pentru viitor. M-ar bucura ca toate ieșirile lui pe tema educației să fie adevărate, pentru că ideea este foarte tare, dar asocierea cu Antena3, dar mai ales scenele în care o denigra pe Monica Anisie demontează tot ce a construit până în acest moment din acest scenariu.

Cât despre celelalte păreri scrise pe blogurile lui Arhi și a lui Zoso, nu-mi place deloc când o persoană este criticată din cauza vârstei. Da, poți și la 19 ani să ai o opinie, poți și la 19 ani să ai realizări frumoase, nu trebuie să treci de 30 ca să pari credibil. Este doar o gândire învechită și care ne ține pe loc. Nu am o problemă dacă el va intra în politică, ba chiar e recomandat ca tot mai mulți tineri să facă acest pas, singura problemă ar fi dacă și-ar păstra atitudinea de acum și ar fi controlat tot de Global și Antena3.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.