Pentru a-mi folosi diploma de licență pe care o am în Ingineria Autovehiculelor și pentru că un job de acest gen mi-ar plăcea, mi-am depus un dosar pentru obținerea atestatului de inspector ITP. Dosarul mi-a fost validat și.. atât. Pentru că este un singur centru de instruire în țară, cei de acolo nu pun prea mare accent pe seriozitate.
Am deja peste 3 luni de când aștept să fiu chemat la cursuri, dar nimănui nu pare să-i pese de cei aflați în această situație. Toată lumea trebuie să aștepte. Nu știm cât, nu ne putem face planuri în alte direcții între timp, trebuie doar să așteptăm fără ca nimeni să ne preconizeze o dată.
Trist este că situațiile de acest gen sunt des întâlnite la noi în țară, iar cineva chiar trebuie să rezolve problema programărilor. Nu este firesc să ții un om în loc doar pentru că poți. Înțeleg că virusul a dat peste cap un sistem care era deja infectat, dar prin comunicare se pot rezolva mai multe probleme decât vă puteți imagina.
Mi-ar fi plăcut să fiu înștiințat că nu voi fi chemat prea curând la cursurile de atestare de la București pentru că aveam alte direcții în care o puteam apuca pe termen scurt fără să le refuz cu gândul că nu le voi putea onora din cauza programării. ”Fă-ți treaba în următoarele 4-5 luni pentru că suntem ocupați.” – Atât de simplu era.