Probabil am mai scris și în alte articole, cu alte ocazii, că nu am fost niciodată bun la desen, nu sunt și probabil nici nu o să fiu vreodată. Mai sunt persoane care desenează urât, dar că mine nu ați văzut și trebuie să mă credeți pe cuvânt. Când spun că nu sunt bun la desen, spun defapt că sunt anti-talent total, spun că nu am desenat nici măcar un om din 5 linii și un cerc care să-mi iasă cât de cât bine. În desenele mele, mașinile semănau cu unele animale, păsările semănau cu… defapt nu semănau cu nimic, erau doar două linii care nu îți inspirau nimic, iar oamenii, oamenii erau desenați oribil, nu știu cu ce să-i asemăn.
De fiecare dată a trebuit să rog o colegă mai talentată și mai drăguță care să mă ajute cu tema la desen. Bine că am scăpat de această materie atât de grea pentru mine de acum doi ani, că altfel trebuia să-mi fac abonament la un magazin pentru a cumpăra ciocolată, căci trebuia răsplătită cumva și colega care-mi asigura notele de 10 și laudele la desen. Tipa de care vă spun le are nene, știe să deseneze și culmea pentru mine, îi ies oamenii-oameni, iar păsările-păsări. Mi-a pictat de foarte multe ori niște tablouri cu animale absolut superbe, mă gândeam să le monetizez cumva că erau prea reușite.
Țin minte că am fost pus de profesoara de desen la o oră să le desenez colegilor un model de tablou, eu fiind paralel cu această artă, am început s-o dau la cotite și am băgat orice vrăjeală de la „doamna, eu nu pot desena pe o astfel de tablă, nu cu o cretă ca aceasta” până la „nu am inspirația necesară, eu mă concentrez cel mai bine acasă și nu aș vrea să vă dezamăgesc cu un desen mai puțin reușit”.