Navetă: Unii nu știu să meargă cu un mijloc de transport în comun

Mi s-a mai întâmplat o fază ciudată astăzi în autobuz, când veneam acasă, și mi-am amintit de seria mea de articole cu astfel de întâmplări în mijloacele de transport în comun.

Am întâlnit astăzi o femeie care a mers, după bănuiala mea, pentru prima dată cu un microbuz. Îmi motivez imediat cele spuse, dar nu înainte să specific că doamna avea o voce enervantă, un ton arogant și o privire cu prea mult sictir.

S-a întâmplat în felul următor: așteptam ca de fiecare dată autobuzul într-o stație în apropierea autogării. Pentru că eu cobor la a doua stație, am așteptat să urce toți oamenii înaintea mea și le răspundeam civilizat celor care mă întrebau unde merg pentru a forma o ordine la intrarea în microbuz. Doamna de care am menționat mai sus era foarte grăbită și făcea unele mișcări ciudate. S-a așezat înaintea mea după ce i-am spus că o să cobor la a doua stație. Când am vrut să urc în microbuz, doamna nu-mi dădea voie, s-a oprit exact în ușă, cu vreo 3 genți și o pungă, am încercat să mă mulțumesc cu puținul loc de pe treaptă și să nu deranjez pe nimeni, dar nu puteam închide ușa, așa că am rugat-o pe respectiva să meargă puțin mai în spate. Dânsa mi-a răspuns certându-mă: „Nu mă duc nicăieri, aici stau, cobor la prima și stau în față”. Am întrebat-o dacă merge pentru prima dată cu un microbuz și nu mi-a răspuns, s-a simțit ironizată. Apoi, când am văzut că nu vrea să-mi facă deloc locul necesar pentru a închide portiera, ușa, cum vreți voi să-i ziceți, i-am explicat, la fel de respectuos, că microbuzul o să oprească oricum în stația dumneaei, deci va ajunge unde își dorește chiar dacă merge un pas mai în spatele autobuzului. Tot nu a vrut.

O să am grijă data următoare când mă întâlnesc cu respectiva să o pun într-o situație similară, nu o să mai fiu băiatul finuț de astăzi, ci mă voi opri exact la intrarea în microbuz fără să-i las vreun loc doamnei.

fuck-you

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.