Nu îi înțeleg pe oamenii care spun că nu le plac deloc copiii. Am mai mulți prieteni care nu ezită să spună acest lucru niciodată când vine vorba despre copii. Eu i-am iubit mereu, îmi plac foarte mult și mi se par adorabili.
Pentru mine, vărul meu a fost mereu un exemplu. Încă din copilărie îl admiram și am ajuns acum, la aproape 18 ani, să-l consider un exemplu din mai multe puncte de vedere pentru mine. Dacă tot am vorbit despre copii, el are două fetițe minunate, este tare mândru de ele și este cel mai fericit bărbat când este în preajma lor. De fiecare dată când îl văd nu pot să nu mă pun oarecum în pielea lui, iar de fiecare dată când fac asta îmi dau seama că îmi plac din ce în ce mai mult acești pui de oameni și abia aștept să fiu și eu tătic (asta la timpul potrivit).
Îmi mai place și să văd familii tinere care-și plimbă copilul prin parcuri pe timpul verii. În vara lui 2014 am observat mai multe astfel de familii și mi-au plăcut, oamenii sunt mai frumoși, mai fericiți și mai buni când au un copil în preajma lor. Un copil ne schimbă viața, cu atât mai mult când este al tău (repet, la timpul potrivit).
Am o cunoștință care a devenit tătic de curând timp și a început să se echipeze cu tot ce este necesar pentru creșterea unui copil. Investește destul de mult în asta, dar nu îi pare rău. Tipul se uită acum după cărucioare copii 3 în 1, aceste modele reprezintă probabil cea mai bună investiție pe care o poate face un părinte într-un cărucior. Se poate folosi ca landou, coș auto și cărucior, iar depozitarea lui nu reprezintă o problemă deoarece dispune de o pliere ingenioasă.