Întotdeauna mi-au plăcut câinii. Pisicile nu prea le suport, nu-mi plac pentru că sunt prea elastice, iar de fiecare dată când m-am jucat cu una, am avut impresia că mi-au rămas fire de păr în gură, iar eu nu sunt tocmai o persoană căreia i se face greață foarte greu sau rezistă cu brio la unele „scârboșenii”.
Câinii îmi plac pentru că sunt ascultători, frumoși, puternici. Am avut foarte mulți câini lupi, chiar și acum dețin două exemplare foarte frumoase, un mascul și o femelă. Ambii sunt ascultători și impunători, îmi plac foarte mult și abia aștept să-i mut într-un țarc mai mare.
Cățeaua este cea mai bătrână. Sincer, nici nu știu câți ani mai are, dar știu că în anii noștri se apropie de vârsta mea. Câinele are o poveste mai ciudată, unii dintre voi vor crede că inventez ce o să scriu în rândurile de mai jos, dar rămâne la aprecierea voastră dacă o să mă credeți sau nu.
L-am dat pe Rex acum 4 ani unei femei care stă la câteva zeci de km de mine, era foarte mic și mai avea încă vreo 4-5 frățiori și/sau surioare (nu-mi mai amintesc perfect) și trebuia să-i „răresc” cumva. Femeia respectivă l-a ținut vreo 3 ani de zile. 3 ani în care Rex a dus o viață destul de bună din vorbele stăpânei de atunci, se hrănea numai cu Royal Canin Ciobanesc German și era stăpân pe o curte imensă. Nu știu când s-a schimbat totul, dar stăpâna lui de atunci a hotărât să-l dea mai departe, unui om cu o situație mai puțin bună care l-a chinuit, se pare, foarte mult.
Într-o dimineață, mă trezesc cu un câine lup, destul de mare, dar slab, la poarta curții mele. Când m-a văzut, a început să sară de bucurie, să mă miroase, să dea din coadă foarte rapid. Era Rex al meu. De atunci a rămas acasă și trăiește foarte bine.
Sincer si eu sunt un iubitor al cainilor si chiar trebuie hraniti ca atare.
Si eu am, si eu am. O catelusa de 9 ani si un catelus de doar cateva luni. Imi plac animalele foarte mult, indiferent ca e caine, pisica, broasca sau sarpe.