Despre kart-urile cu pedale

Kart-urile cu pedale sunt foarte mișto, dar nu și atunci când încep să încurce traficul. M-am întâlnit cu ele la Costinești, prima dată folosindu-le, iar a doua oară incurcandu-mă. Ideea nu este rea, dar modul în care românii le folosesc prin stațiunile de la malul mării fac ca aceste kart-uri să nu fie prea apreciate.

Seara întâlnești foarte multe kart-uri cu pedale, majoritatea sunt conduse de tineri inconștienți, care nu dețin un permis auto pentru a înțelege de ce nu este ok să mergi cu ele pe mijlocul străzii și de ce trebuie să dai prioritate unei mașini. Anul acesta, când am vrut să părăsesc stațiunea Costinești, mai mulți tineri care conduceau kart-uri s-au pus și pe o parte și pe alta a unei străzi înguste, frecventată de sute de turiști. Bineînțeles ca datorită lor s-a blocat traficul și până să coboare un șofer pentru a-i învăța pe utilizatorii de kart-uri cum pot evita astfel de situații, am stat blocați în stațiune.

Ca turist care ieși la plimbare, te irită când vezi zeci de mașini buluc, când auzi claxoane și înjurături, toate din cauza unor jucării care produc mulți bani anual celor care le închiriază. Chiar dacă starea de spirit este stricată de kart-uri, șoferii de autoturisme sunt cei care suportă toate reacțiile negative pentru că sunt mai mari, ocupă mai mult loc.

28983967_1_1000x700_cart-kart-cu-pedale-dinocars-camaro-craiova

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.