Am descoperit acum câțiva ani ideea de dezvoltare personală și am rămas impresionat de puterea acestei nișe. Spun asta pentru că am cunoscut mulți oameni care se ocupă cu așa ceva și nu pot spune că o duc rău deloc. Îmi plac foarte mult sentimentele induse de această „industrie”, dar și caracterul oamenilor care se ocupă cu asta. Am citit de-a lungul timpului foarte multe cărți de dezvoltare personală, am urmărit zeci de filme cu scop motivațional și ascult zilnic câte o melodie care să mă împingă de spate să fac ceva, să nu mă opresc din evoluție și să nu pierd timpul aiurea. Am aflat datorită unui antreprenor român că timpul este cel mai valoros aspect din viața noastră și încerc pe cât posibil să nu irosesc nicio secundă din viața mea. Mi-am dorit întotdeauna să devin din ce în ce mai bun, orice aș face, să nu rămân la un anumit nivel și să-mi fixez obiective pe care să le ating în timp. Astfel mi-am dat seama că viața are un sens, că plictiseala este pentru cei slabi și lipsiți de idei, că evoluția este defapt un aspect normal care trebuie urmărit de fiecare persoană. Defapt, asta ne diferențiază pe noi ca oameni, modul de a gândi și ideile noastre despre viață, despre muncă, despre orice fel de relație.
Mi-a plăcut mereu să merg la traininguri de dezvoltare personală și să-mi notez anumite aspecte. De cele mai multe ori, oamenii care țin astfel de întâlniri sunt oameni de succes, care s-au întâlnit de-a lungul vieții de anumite situații, care au văzut atât partea pozitivă, cât și partea negativă și au ales mereu calea cea mai productivă pentru ei. Avem nevoie de productivitate în orice, chiar dacă suntem elevi, studenți sau angajați, modul de gândire ne diferențiază de restul. Întotdeauna o gândire proaspătă va fi mai apreciată decât una închisă, chiar dacă eforturile depuse de persoane aflate în ambele situații sunt asemănătoare.
Cei care spun că dezvoltarea personală este o prostie nu au înțeles niciodată productivitatea și modul limpede de a gândi. Chiar dacă par niște lucruri banale, atunci când ești organizat îți intră în reflex să faci anumite lucruri care în timp îți vor asigura succesul.
Am învățat să adaptez fiecare informație astfel încât să-mi folosească în ceea ce fac eu și mi-am creat o mică listă pe care o respect cu strictețe:
1. Agenda este cel mai bun prieten al tău
Nu mă refer aici la notițele din telefon, ci la agenda propriu-zisă, în care scrii cu pixul. Încearcă să-ți notezi ceea ce trebuie să faci, ce lucru trebuie să-l faci prima dată, deadline-urile, idei care-ți vin de-a lungul unei zile care nu anunță nimic, etc. Încearcă să ai în permanență agenda lângă tine și să o răsfoiești cât mai des, în timp o să afli adevăratele beneficii oferite de aceasta.
2. Citește. Ascultă. Învață.
Cei trei pași trebuiesc urmați în orice domeniu de activitate. Chiar și atunci când te consideri cel mai bun din domeniul tău nu fă greșeală să stagnezi, concurența ta ești chiar tu, depășește-te de la zi la zi.
3. Organizează-ți timpul
Încearcă să elimini momentele moarte și să-ți găsești activități productive mereu. Plictiseala este pentru oameni slabi.