Selly este un tip de 18 ani care face vlog în România. Are un mic defect verbal care pare să nu-l încurce în vlog, ba chiar nici la cântat (mult spus cântat, produce ceva sunete pe care nu aș vrea să le numesc muzică și a semnat cu o casă de discuri importantă de la noi din țară). Se adresează publicului până în 18 ani sau cel puțin așa sper pentru că nu mi-ar plăcea să aflu că cei de vârsta mea sau poate chiar mai mari urmăresc asemenea conținut și nici să cred că asta înseamnă comedia la noi în țară.
Bun, acum că știm în mare cine este Selly, intrăm direct în subiect. Măruță îl cheamă în emisiunea lui cât poate de des, Buhnici îl promovează, Paginademedia.ro la fel, acum și Digi24. Bun, mă gândesc cumva că televiziunea vrea să crească puțin din cifre tocmai în ideea în care toți puștii care urmăresc canalul lui Selly se vor uita la emisiunea respectivă, dar de ce să îl chemi pe el la o emisiune despre politică? Care este logica gândirii înainte de a face asta? Tipul nu are nicio legătură cu politica și produce un conținut mediocru pentru puștii care nu sunt foarte emancipați și dornici de succes, ci doar atrași de hăhăială și dependenți de viața ăstuia.
Am urmărit 35 de minute un material de la Digi24 în care Lucian Mîndruță și Cosmin Prelipceanu, doi tipi care par serioși la prima vedere, dar care m-au dezamăgit în acest material, îi adresau întrebări lui Selly despre viitor, corupție și vot, tocmai pentru a ajunge la răspunsul întrebării din titlu. Nu l-am găsit.
Care este logica?
Nu stiu care e faza cu promovarea lu Selly , pe mine nu ma enerveaza ca e rarait, ma enerveaza ca face clipuri de cocalar , in care numara bani si se da mare cu femei, colega lui de trupa e chiar uratica, masini de lux , vile…asadar omul nu are miez, profunzime, nu mi se pare foarte citit, e evident ca umbla numai dupa facut bani, de unde si priza la public tanar, toti acum viseaza sa devina afaceristi si sa faca tone de bani….la 13 ani.Nu mi se pare deloc un model demn de urmat, mi se pare chiar extrem de nociv, un fel de fumat.