Nu am avut niciodată un wall prea curat pe FaceBook pentru că nu am urmărit acest aspect. Pentru mine, Social Media însemnă tot muncă, în mare parte, și am nevoie de grupuri în care sunt multe persoane cărora le pot prezenta produsele sau serviciile clienților mei. Spun aceste lucruri pentru a înțelege de ce întâlnesc multe aberații pe FaceBook.
Ideea este alta, plecând de aici. Suntem mulți care activăm în mediul online și privim lucrurile din altă perspectivă și este dureros când vezi că un live cu un tip care nu are nimic de spus are un impact mai mare decât un articol sau un material video bine documentat.
Dezamăgirea nu se încheie cu acest aspect. Multe persoane care se simt ofensate de densitatea conținutului prost vor asocia aceste rețele fiind niște ghene de gunoi. Și da, chiar dacă sunt multe persoane care nu înțeleg cum funcționează FaceBook-ul, această rețea de socializare este încă o bună piață de desfacere, dar una din care pleacă tot mai mulți clienți de orice fel.
Live-urile, că de la ele am pornit discuția, nu au niciun rost dacă sunt făcute de persoane care nu transmit nimic. Înțeleg, există o oarecare nevoie să te îmbraci frumos și să fii admirat de alte persoane, dar FaceBook nu e pentru asta, nu prin live-uri. Postează poze, scrie conținut, fă un video bun, nu sta cu orele pe live fără să spui nimic.
În altă ordine de idei, înțeleg că avem mult timp liber în perioada COVID-19, dar un live nu-ți aduce nimic bun. Nu-l poți monetiza, nu promovezi nimic, te mai și înjură unii.. care e logica?