Săptămânal, dacă nu zilnic, dau de persoane care știu să critice, în cel mai penibil mod posibil, neargumentat și cu jigniri. Critică pentru că ei nu fac nimic și nu au un termen de comparație pentru a analiza cu adevărat o problemă, eveniment, proiect, orice.
Povestea e simplă – Din moment ce tu nu faci nimic, nu ai cum să critici pe cineva care face ceva. Numai prin simplul fapt că face, îți este superior, iar tu, care nu faci, taci pentru că nu știi cum e să faci, deci nu e normal să vorbești.
Astea cu „să luăm atitudine”, „de ce să faci acolo și nu acolo”, „e de maro ce faci” sunt doar niște idioțenii care nu-și au rostul. Cel care face a verificat și primul „acolo” , dar și al doilea „acolo” pentru că el asta face, verifică, compară, apoi expune o problemă și se ia o decizie. E de maro ce fac? Fă-o tu mai bine, suflecă-ți mânecile și treci la treabă. Din fotoliu este tot timpul mai ușor.
Sunt mulți! Și este trist că unora le este teamă de aceștia și ajung să nu facă ceva pentru a nu fi criticați.