Crăciunul de atunci și acum

Timpul trece extrem de repede, acum abia îmi vine să realizez că am pierdut deja o săptămână din această vacanță de iarnă, zilele trec ca secundele, iar amintirile se adună, banii se duc, iar clipele trăite acum nu sunt trăite la maxim, iar acest lucru îl voi regreta cu siguranță peste câțiva ani.

craciun2014

Ce vreau să spun defapt este că aceste sărbători nu au avut farmecul pe care îl aveau în anii trecuți. Nu am simțit atmosfera aceea profundă de Crăciun decât foarte puțin timp, cât am stat cu familia în jurul bradului și am depănat amintiri. Ori sunt eu de vină, ori nu știu cine, dar Crăciunul nu mai este ce-a fost.

Am petrecut prin cluburi, am mâncat în diverse localuri și am încercat să fac lucruri de care să-mi amintesc când vine vorba despre Crăciunul lui 2014, dar nu s-a întâmplat chiar așa. În club nu m-am simțit deloc diferit față de o zi obișnuită de sâmbătă, iar prin puburi și restaurante la fel.
Ce-i drept, dacă voiam să trăiesc sentimentele din copilărie, petreceam mai mult timp cu familia și îmi impuneam să fie așa. Îmi dau seama că nu o să mai simt ca în copilărie acea bucurie care vine odată cu Crăciunul, dar vreau măcar un impuls care să mă miște, să mă facă să mă gândesc la ce înseamnă Crăciunul defapt.

Mă văd în anii următori petrecându-mi vacanța de iarnă în diverse locuri la munte, asta numai dacă lucrurile vor evolua așa cum sper eu să evolueze și-mi voi atinge toate targeturile din prima, după cum mi-am propus. O săptămână cazat la o pensiune Baia Mare împreună cu un mic grup de prieteni, într-un loc superb, unde Crăciunul este sărbătorit așa cum trebuie, cred că îmi va stârni din nou acele sentimente. Apropo de asta, o pensiune prin Maramureș nu este deloc scumpă, prețul unei camere duble este de 120 de lei, în timp ce una single este 90 de lei.

Un comentariu

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.