Comentariul Săptămânii: Ediția 4

multumesc-pentru-comentariiPentru prima dată în această serie de articole o să felicit două persoane, îmi plac foarte mult comentariile lor și nu pot alege. Să mă fac înțeles încă odată, acesta nu este un concurs, ci doar un mod prin care vreau să îi felicit pe cei care lasă pe acest blog niște comentarii care ajută un articol să transmită ceva, să dea o știre, să orice…

În această săptămână mi-au plăcut următoarele două comentarii:
TinaC: Știi cum e? Orice zi de luni e trecătoare și orice vacanță e la fel de trecătoare. Dacă trăim în viitor cu gândul la ce va fi, uităm să trăim în prezent. O zi de luni e întotdeauna o zi mai diferită de celelalte, pentru că e cuprinsă de acel „fără chef” urmat după libertate. Trezirea de dimineață nu ar trebui să fie grea, pentru că și în weekend ar trebui să avem o trezire ca și în cursul săptămânii. Recunosc, îmi e și mie greu să mă trezesc… mai ales când știu ceea ce mă așteaptă, și-mi doresc să adorm iar. Dar nu, alarma te trezește și îți cântă sunetul trezirii dintr-o zi de luni. Azi e marți, acuși vine luni. Sau mai bine aș gândi așa: azi e marți, mai e muuuult până luni.

Javra: 1. Sunt unul dintre cei cărora le place emisiunea asta, dar nu te înjur, fiindcă ai dreptul la opinie, ca oricare dintre noi.
2. Patentul este cumpărat din străinătate, n-ai voie să fii original. Eşti original cu o nouă emisiune, care e altceva. Altfel, plăteşti despăgubiri, fiindcă le-ai stricat imaginea.
3. Sunt perfect de acord că Ţuţu e un antitalent total. Era să scriu notoriu, dar de el n-a mai auzit nimeni. Ianău trebuia să câştige fără probleme, dar cred că acolo s-a amestecat mafia pariurilor, tocmai pentru că el se detaşase. S-au câştigat bani frumoşi pariind pe Ţuţu.
4. Iar sunt de acord că introducerea atâtor tâmpiţi în emisiune e neavenită, S-ar putea, totuşi, ca aşa să fie formatul emisiunii şi, repet, n-ai voie să inovezi.
5. Cu toate că-mi place emisiunea, astăzi am ratat-o, fiindcă am urmărit altceva, pe alt canal.
6. Ca şi emisiunea asta, şi X Factory, şi Master Chef sunt luate de gata, nu poţi interveni pe ele, ca să fii original. Emisiuni de acest gen sunt făcute profesionist, cu minusurile lor, desigur, dar chiar şi aşa, sunt mult mai atractive decât serialele originale româneşti difuzate de ProTV şi Antena1, fie-mi iertat gustul. Altora le place Florin Călinescu în chip de femeie de serviciu. N-au decât, e gustul lor.
O seară bună şi weekend plăcut!

Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii, dar aceste două mi-au plăcut cel mai mult.

3 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.