Există un tipar tot mai vizibil în politica românească, unul grotesc, dar deloc surprinzător. Este tiparul politicienilor de mâna a 14-a, acei oameni care n-au citit trei cărți toată viața lor, dar s-au trezit peste noapte experți în comunicare online. Au descoperit, cu entuziasmul unui copil care vede prima dată o lanternă, că pe Facebook și TikTok „se face treabă”. Și de atunci, își petrec zilele filmându-se, prefăcându-se importanți și vânzând prostie ambalată în discursuri populiste.
Unii au mai descoperit și puțin AI, fără să-l înțeleagă cu adevărat. Au început să-l folosească pentru a-și genera texte, sloganuri și citate motivaționale, pe care le distribuie cu un aer de superioritate în cloaca lor de adepți. Totul pentru câteva like-uri și validări ieftine. Ce este mai trist e că, pentru un public care nu știe să distingă între realitate și mizerie digitală, funcționează.
Este absurd cât de ușor poți deveni politician în România. Nu-ți trebuie educație solidă, experiență reală, viziune sau caracter. Ai nevoie doar de un telefon, o conexiune la internet și câteva lozinci despre țară, tricolor și „cei care ne vând străinilor”. Atât. Restul vine de la sine.
Dacă s-ar da un test elementar, ceva de bun-simț, despre economie, etică sau gândire critică, s-ar cerne instantaneu jumătate din cei care astăzi pozează în lideri de opinie și conduc mase de oameni. Cei mai mulți ar pica nu din lipsă de cunoștințe, ci din lipsă de logică.
România nu duce lipsă de oameni buni. Duce lipsă de filtre. De responsabilitate. De un public care să spună „marș acasă” imposturii. Pentru că atâta timp cât publicul îi aplaudă, cloaca digitală va continua să crească.