Caravana FM este un proiect pe care, împreună cu prietenii mei din Liga Studenților de la Mecanică, îl organizăm anual. Obiectivul acestui proiect este de a promova facultatea la care noi suntem studenți prin rândul colegilor din liceele din zona Moldovei. Este un proiect care ne este drag pentru că ne ajută pe fiecare în parte din mai multe puncte de vedere:
1. Public speaking
Frica de a vorbi în public este des întâlnită, iar pentru a scăpa de o astfel de temere, trebuie să o înfrunți. În acest proiect fiecare dintre noi trebuie să prezinte facultatea noastră într-un mod cât mai interactiv pentru a nu plictisi liceenii cărora ne adresăm. Personal, mi-a plăcut mereu să mă adresez unui public mare care poate în orice moment să mă pună în dificultate, să-mi adreseze întrebări mai mult sau mai puțin dificile.
2. Team building
Deși nu este o formă brută de a cunoaște ceilalți colegi din LSM, drumurile lungi până la liceele din județele Moldovei pot face să întărească foarte mult colectivul nostru, iar asta ne bucură.
3. Amintirea experienței din liceu
Se întâmplă de multe ori să mergem la liceele la care noi am fost elevi, iar acest lucru nu poate să rămână indiferent pentru noi. Deși am trecut mai departe și acum gustăm din viața de studenți, vremurile în care eram liceeni rămân amprentate în inimile noastre. Emoțiile nu pot fi decât constructive, iar prezentările pozitive.