Am fost miercuri seară invitat la un eveniment care avea ca scop promovarea unui produs. Nu eram foarte interesat de produsul în sine, ci de speakerii de acolo, îmi place mereu să ascult un om care știe ce vorbește și este în permanență sigur pe sine. Evenimentul era defapt un coffe club, pe afară este foarte cunoscut acest sindrom, la noi mai puțin, dar este în dezvoltare.
Am avut „plăcerea” de a sta la masă cu o tipă pe care o cunoscusem chiar atunci, cam asta era și rolul evenimentului, să cunoaștem 5 oameni noi și să bem 5 cafele cu aceștia. Da, de la tipa aceasta mi-a venit ideea articolului. Fără să fiu răutăcios, că mi se spune des asta, tipa era pământ, ridica idioțenia la rang de artă, nu prindea nicio săgeată, niciun apropo, nicio glumă mai rafinată și nimic ce implică puțină ironie sau cuvinte la figurat. Am ales să evit respectuos și elegant contactul verbal cu respectiva și am trecut imediat la următoarea persoană, care era un amic și coleg de breaslă, un blogger din Iași care a renunțat de ceva timp la scris, din păcate.
Asta voiam să zic, este enervant să vorbești proștilor, trebuie să fii clasic, sec, rece și fără expresii, sens figurat, ironie și sarcasm pentru că interlocutorul tău o să înțeleagă exact ce-l duce capul, adică o să creeze din tot ce ai zis tu o singură idee care conține cele mai simple cuvinte folosite de tine, singurele înțelese de acesta defapt.