Am fost întotdeauna un iubitor al motivaționalului, am citit multe cărți de pe nișa asta, urmăresc constant oameni care trăiesc din asta, cunosc ideile de bază care sunt repetate peste tot, deci știu despre ce e vorba.
Da, e foarte fain să trăiești în bula asta în care toate vor fi bine, în care energia este una bună și ai chef să faci de toate până să te apuci efectiv de făcut ceva. Citind o carte bună de dezvoltare personală (un Maxwell, un Allan Pease, un Jeff Keller, un Brian Tracy) poți învăța cam toate ideile care se repetă obsesiv în bula asta de motivație. Când te lungești prea mult în direcția asta nu faci altceva decât să pierzi timp în care să muncești.
Ce vreau să spun de fapt este că nu este de ajuns să fii împins de la spate de niște cuvinte frumoase, deși ele te ajută. Toate ideile de acolo trebuie să te facă să muncești. Nu motivația îți va aduce bani, ci munca.
La fel se întâmplă și cu toate cursurile vândute despre business. Foarte puține te învață chestii tehnice (un om bun în direcția asta mi se pare că este Cristian Onețiu, deși nu e cel mai bun la scris și vorbit, dar are cunoștințe tehnice). E bine să le urmărești, e bine să ai contact cu entuziasmul descris acolo și cu ideea că se poate mai bine, dar tot munca va fi cea care-ți va aduce bani.
Toate ideile prezentate, toate promisiunile cu care vin însoțite reclamele la diferite cursuri și cărți sunt doar texte de marketing. Dacă cineva are o idee de afacere care îți poate aduce 1 milion de euro pe an cu investiții minime nu-ți va vinde ție ideea pentru 80 de lei (sau cât costă un astfel de curs). Va face el acel business. Are sens, nu?
Apropo cu textele scrise pentru a te convinge, era un băiat care a lansat un curs de copywriting pentru că e la modă să vinzi cursuri. Nu-mi place să mă cert cu oamenii, deci n-o să-i dau numele. Ideea este că omul se laudă că face asta de vreo 10-12 ani și că a câștigat o mulțime de bani din copywriting, dar dantura lui arată oribil. Nu poți să ieși în față să te lauzi că faci bani dacă nu-ți permiți un dentist.
Poți învăța de la toți acești făcători de bine că trebuie să iei cămașa aia bună pe tine când vrei să vinzi ceva unui public și că trebuie să vorbești frumos, în timp ce-ți arăți ceasul scump pe care l-ai împrumutat pentru poză. Un om care face bani cu adevărat nu are timp să-ți spună ție povești, este prea ocupat să muncească pentru a face asta.
Știu, nu multă lume îl suportă pe Vali pentru că nu este un tip care să se facă plăcut. Nu de puține ori s-a întâmplat să scrie articole cu care nu am fost deloc de acord, dar modul în care scrie orice idee te face să-l citești. În ideea de față, el a făcut un video în care a transmis multe idei bune cu care sunt total de acord.
Bineînțeles, ar fi spus chestiile astea mult mai bine în scris, dar nu despre asta vorbim.
Concluzie: E bine să citești dezvoltare personală și să urmărești niște oameni care-ți transmit o energie pozitivă, dar nu trebuie să exagerezi făcând asta sau, mai rău, să plătești sume pe care nu ți le permiți pentru câteva idei îmbrăcate frumos. Motivația este bună doar atunci când nu mai ai chef de muncă, dar și atunci trebuie consumată în porții eficiente.