Este un articol pentru care, poate, nu am vibe-ul necesar și poftă de scris destulă, dar pe care nu îl mai pot amâna.
Este un lucru observat de-a lungul timpului, în deosebi la oamenii care ocupă poziții respectabile sau care au realizări remarcabile într-un anumit domeniu. Cel mai des se întâmplă la profesori sau cel puțin așa am observat eu. Vorbesc unii oameni cu o poftă despre alții, de simți nevoia, atunci, pe loc, să cunoști omul respectiv.
Într-o deplasare recentă am asistat la anumite discuții despre unii profesori din centrul meu universitar care m-au făcut să îi privesc altfel pe aceștia. Practic, când un nume este rostit cu atât de multă încărcătură și se lasă, voit, o pauză după rostirea lui, în mod intenționat, la care se adaugă unele gesturi fine de aprobare din cap, înseamnă că persoana care poartă numele respectiv are realizări sau s-a făcut atât de respectat încât numele cântărește greu.
Mi-aș dori ca la un moment dat, în domeniile în care activez, măcar un singur om să îmi rostească numele așa cum am descris mai sus. Ar însemna mult, foarte mult, și ar fi o răsplată a muncii.
