Câte emoții pot fi simțite de un tânăr atunci când se pregătește pentru primul interviu din viața sa? Nu se știe, însă cu siguranță tu le simți chiar în acest moment. Este firesc și, cu siguranță, această experiență se va număra printre cele pe care ți le vei aminti toată viața.
Este bine să știi că oamenii de HR și cei care țin interviurile au trecut, la rândul lor, prin aceeași experiență nu cu foarte mult timp în urmă, de aceea nu trebuie să fii speriat la prima întâlnire cu ei. Din contră, trebuie să inspiri încredere și optimism, pentru a-i convinge că ești exact omul de care au nevoie.
Un secret pe care este indicat să-l ții minte, cu ocazia fiecărui interviu pe care îl vei avea, privește ținuta pe care o vei aborda, hainele cu care alegi să te prezinți în fața viitorilor tăi șefi. Prima impresie contează, la fel reușita primului interviu!
Urmează sfaturile din acesta aricol pentru a-l impresiona pe angajator:
- Există câteva reguli de care să ții cont atunci când mergi la primul interviu, însă cea mai importantă se referă la stilul vestimentar. Indiferent pentru ce funcție candidezi sau la ce firmă aspiri să lucrezi, dress-code-ul la interviu este obligatoriu unul business casual. Nu foarte formal, însă nu trebuie să fii indecent ori să pară că te pregătești de o ieșire în oraș cu prietenii. Combină o cămășă de calitate, pe care o poți găsi pe https://www.bman.ro/camasi-barbati/, și un pulover pentru bărbați, pe care îl poți comanda de AICI, pentru o ținută care inspiră succes și determinare. Vara, desigur, poți renunța la pulover, însă niciodată la cămașa cu mâneci lungi.
- Blugi sau pantaloni chino? În unele situații, le poți aborda pe oricare. Evită pe cât posibil blugii cu rupturi, tăieturi sau pete, ori cei tocați sau prea largi. Decența trebuie să primeze întotdeauna. Desigur, în cazul în care candidezi pentru o poziție într-o bancă ori o firmă de vânzări, ce ar presupune interacțiune cu clienții, angajatorul își dorește să vadă cât de prezentabil ai fi în fața acestora. De aceea, recomandarea este să optezi pentru o pereche de pantaloni chino, pentru a fi sigur că te încadrezi cerințelor. Uneori, este de preferat să porți un costum și cravată, însă doar dacă mergi la un interviu pentru o poziție de conducere ori într-o companie din domeniul financiar, de exemplu.
- Încearcă să nu îți accesorizezi prea mult ținuta. Interviurile nu se țin pentru a admira haine, ci pentru a decide dacă un candidat se încadrează cerințelor postului. Un alt accesoriu pe care nu trebuie să-l porți niciodată este șapca sau căciula, pentru că denotă lipsă de respect și neglijență. Poți păstra, în schimb, ceasul, dacă dorești să îi asiguri pe angajatori că ești punctual și responsabil cu timpul tău. Mai mult, nu trebuie în niciun caz să-ți etalezi telefonul. Setează-l pe modul silențios înainte de a ajunge la interviu și nu-l ține la vedere decât dacă ți se solicită acest lucru.
Poți scuti o mare parte din emoțiile primului interviu dacă ai încredere în tine. Încrederea se construiește, iar hainele pe care le porți vor fi cel mai bun indicator și pot juca un rol decisiv în decizia pe care angajatorii o vor lua în urma întâlnirii cu tine. Urmează sfaturile de mai sus ca să te convingi de influența pe care ținuta o are asupra stării tale de bine!