Ție Îți Plac Regulile?

Levi-FriendsShowAm un cont pe YouTube foarte bine organizat, am dat subscribe numai la ce-mi place, ce vreau să văd în fiecare zi și știu când să intru acolo să-mi iau doza de liniște. La subscribe îl am și pe Levi care mă face un melancolic de fiecare dată când îi văd clipurile, chiar dacă nu i le promovez pe toate, ci doar pe cele ce mă mișcă cel mai mult, sunt obligat să fac asta? nu, dar e normal să o fac.

Să mă aproprii puțin de subiectul dezbătut de Levi în videoclipul de mai jos. Ții minte când erai copil și erai pedepsit de părinții tăi pentru că ai făcut ceva rău? Rămâne o pată în viața ta și de la cea mai mică pedeapsă. Părinții tăi vor să fii ceea ce nu au reușit ei să fie. Tu o sa moștenești mentalitatea asta și când o să ai un copil ai să vrei să fie ce nu ai reușit tu să fii. O să-ți pedepsești și tu copilul, o să-i strici și tu o parte din copilărie cu aceste pedepse sau cu unele reguli. Ești obligat să respecți pedeapsa pusă de părintii tăi? Nu, dar aici intervine frica.

„Iar au venit prostii ăștia în vizită la noi” – unii adulți rostesc des aceste cuvinte. Copilul vede și o să înceapă să gândească și el la fel, o să catalogheze musafirii drept prosti, numai pentru că părintii lui au spus asta.

„Ce ar fi lumea fără reguli?”. Multi ne-am pus această întrebare, dar nu multi s-au gândit cum a gândit Levi în videoclipul de mai jos. Vreau să vă uitați la tot videoclipul, dar fără să faceți altceva în paralel. Vă rog să vă uitați la clip și atât, fără alte tab-uri în browser. Rezultatul? Ești pus pe gânduri pentru mult timp și probabil te vei schimba putin.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.